Miine, in Cotidianul, am un interviu cu Lucian Boia facut in jurul cartii sale ultime aparute in limba romana (“Napoleon III cel neiubit”).
Reproduc mai jos un pasaj din discutia noastra care nu apare in interviul ce urmeaza sa fie publicat:
Ideea dumneavoastra este aceea ca statul national roman nu ar fi existat fara Napoleon al III-lea…. Eu nu imi permit sa refac istoria fiindca nu stiu ce s-ar fi intimplat si nimeni nu stie ce s-ar fi intimplat fara Napoleon al III-lea. Dar este clar ca rolul sau a fost foarte important. Mai mult chiar decit foarte important – eu nu vad cum s-ar fi facut Unirea la 1859 fara Napoleon al III-lea si daca Franata nu ar fi sustinut tarile romane. Fiindca Imperiul Otoman era cit se poate de “contra”, Imperiul Habsburgic era cu totul impotriva, ca si Marea Britanie, iar Rusia nu avea motive sa fie “pentru”. Ce ii trebuia ei un stat romanesc mai puternic aici? Care se revendice si Basarabia la un moment dat si care sa ii incurce in politica orientala? Probabil, chiar sigur, la 1859, Unirea nu s-ar fi facut daca Franta nu ar fi fost “pentru”. Si apoi, mai e desavirsirea unirii. Cum sa spun? La 1859, Unirea s-a facut printr-un compromis – Marea Britanie fiind “contra”, Napoleon al III-lea fiind “pentru”. A fost o intilnire intre Napoleon al III-lea, Regina Victoria si Primul-Ministru Palmerson al Marii Britanii si s-a ajuns la o solutie de compromis, aparent mai favorabila pozitiei britanice decit pozitiei franceze. Asta a fost marea abilitate a lui Napoleon al III-lea! Deci, el a vrut sa se realizeze un prim pas. Dupa aceea, veneau si ceilalti pasi. Ce s-a hotarit atunci – si asta apare in Conventia din 1858 – a fost o unire cu totul aproximativa, foarte vaga. cele doua tari ramineau separate, aveau domni separati, adunari legiuitoare separate, guverne separate si, pina la urma, apareau doar doua comisii la Focsani care erau
