Beatitudinea lecturii

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956, Nicolae Balotă - pe atunci în vârstă de treizeci şi unu de ani - este arestat în trenul care îl duce de la Cluj la Bucureşti. Evaluând rapid situaţia, arestatul ia cu el numai valiza şi paltonul şi lasă în plasa de bagaje servieta în care se află jurnalul său intim, plin de diatribe la adresa comunismului. Acest jurnal - un caiet voluminos, legat în pânză albastră - reintră în posesia autorului după multe peripeţii, în 1964, când Nicolae Balotă termină de ispăşit şapte ani de temniţă şi doi ani de domiciliu forţat.

Alt moment de suspense se creează în anii '80, când stăpânul "caietului albastru" se expatriază. După 1989, revenind în ţară, el nu mai speră să-şi regăsească jurnalul. Şi totuşi îl regăseşte. Entuziasmat, îl reciteşte atent şi îl adnotează, povestind ce s-a mai întâmplat între timp cu personajele evocate şi explicând cum a evoluat el însuşi. Rezultă o originală operă memorialistică şi eseistică, de aproximativ o mie de pagini.

Paginile de jurnal propriu-zis se referă la perioada 29 octombrie 1954 - 1 ianuarie 1956. Persecutat din cauza convingerilor sale politice (în 1948, la scurtă vreme după absolvirea Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, fusese chiar arestat, pentru o jumătate de an), Nicolae Balotă se află într-un fel de refugiu la Bucureşti şi îşi câştigă existenţa ca mic funcţionar la Centrul de Documentare al Ministerului Sănătăţii. Dar adevărata sa viaţă nu este aceea pe care i-o cunosc colegii de serviciu. Tânărul devine el însuşi abia după orele de program, când studiază cărţi şi reviste - greu accesibile - la Biblioteca Relaţiilor cu Străinătatea sau şi mai târziu, noaptea, când, într-o modestă cameră luată cu chirie, conspectează texte ale unor iluştri filosofi, teologi, istorici, scriitori, concepe studii savante, îşi face însemn