Românca Mădălina Diaconu conduce un grup de cercetători austrieci care fac harta mirosurilor Vienei. Ideea pare o excentricitate, fiindcă e de presupus că vienezii ştiu cum le miroase oraşul. Scopul proiectului nu e simpla alcătuire a hărţii. După finalizarea ei ar urma ca în zonele cu mirosuri neplăcute să se facă intervenţii edilitare pentru eliminarea lor şi pentru implantarea unor surse de miros agreabil în loc. Am aflat despre acest proiect dintr-un articol al jurnalistului Victor Popescu care a discutat cu dna Diaconu şi despre eventualitatea unui proiect asemănător pentru Bucureşti. Nu ştiu dacă viitorul primar al Bucureştiului ar finanţa o asemenea hartă. Deocamdată vă propun o hartă cu mirosurile dominante ale cîtorva zone ale Capitalei şi vă propun să completaţi zonele albe potrivit propriilor dvs observaţii.

Zona centrală a Bucureştiului miroase a gaze de eşapament şi a praf. Ici, colo cîte o insuliţă de kebab, ori de mirodenii, acestea din urmă ies din bucătăriile restaurantelor ale căror răsuflători dau în stradă. Pe Lipscani te loveşte şi un iz de mucegai al zidurilor pe care grătarele cîrciumilor nu izbutesc să-l acopere. În anumite zile, pe lîngă Spitalul Colţea te ajunge un copleşitor miros de mîncare la cazan care bate reclama olfactivă a patiseriilor şi a restaurantelor mici din jur. Vara, cînd vîntul doar adie, şi aici simţi răsuflarea igrasioasă a pivniţelor şi parfumul trist al vechilor case. Puţin mai încolo, pe Hristo Botev, unde cu ani în urmă mirosul de cafea prăjită care ieşea dintr-o băcănie învăluia cartierul, te întîmpină azi la o intersecţie un damf de peşte care le face să pălească pe femeile însărcinate, în timp ce anumiţi bărbaţi între două vîrste îl adulmecă pofticios.

În Primăverii, cartier rezidenţial, nu ştiu cum o fi noaptea, dar ziua mă întîlnesc un miros stătut de vechituri şi de excremente de cîine