Întoarcerea la personaj

Eroii Fluxului conştiinţei aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleşea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniştii au desfiinţat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, îşi pierduseră greutatea, gravitaţia, sensul narativ în construcţia intrigii.

Virginia Woolf predica renunţarea la love interest (intriga amoroasă) şi la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăţa de aceste două elemente cu încăpăţânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după regulile clasice şi căuta o teorie care să i se potrivească. Lirismul era deficienţa majoră a prozei ei. Din cauza lui, romanciera căuta să modifice prezentul romanului. Dat fiind, însă, că Virginia Woolf a crescut cu trecutul (clasic) în sânge, romanele ei par, numai, elogii ale inovaţiei: de fapt ele se reordonează în urma lecturii exact după tiparul clasic pe care îl consideră teoria ei deficient. Ceea ce imaginează Virginia Woolf ca inovaţie e de fapt o ultimă afirmare a tradiţiei. Clarissa Dalloway are o poveste bine rânduită dinspre copilărie spre finalul vieţii, şi unicul punct central al fluxului conştiinţei ei este, în fond, love interest, iubirea.

Eroii lui Joyce îşi trăiau viaţa înainte ca ea să fie numită, exprimată în roman, deci înainte ca ea să se întâmple. James Joyce înlocuia textul coerent cu tatonările preverbale, cu testarea puterilor limbajului de a comunica fluxul gândirii. El căuta inexprimabilul. De la inexprimabilul verbal la cel psihic e numai un pas. Joyce desfiinţează ideea de sfială (comportament convenţional) pentru eroii lui. Conrad descoperă ‘oroarea' pe care nici un cuvânt nu o poate conţine (Heart of Darkness). Eroii lui D.H. Lawrence trăiesc într-un infern al impul