Cumpărătorii de locuinţe sunt încă în aşteptare, astfel că piaţa imobiliară din Craiova stagnează. În prima săptămână după Paşte, achiziţionarea unei locuinţe nu este nici pe departe una dintre priorităţile craiovenilor. Drept urmare, piaţa imobiliară este caracterizată de o stagnare, fapt preconizat de specialişti încă de la începutul acestui an. „Piaţa e cam îngheţată. Oferta e mare, dar şi preţurile sunt mari, aşa că nu există cumpărători“, a declarat Bibina Dică, directorul agenţiei imobiliare Biros Imob. Situaţia este confirmată şi de alţi analişti din piaţă. „În această perioadă, tranzacţiile s-au oprit“, a precizat Nicu Răduţ. De altfel, situaţia nu se datorează numai Sărbătorii Pascale, tranzacţiile scăzând încă de acum două-trei săptămâni. „Acum e o perioadă în care oamenii sunt în aşteptare. Piaţa apartamentelor este blocată în primul rând din pricina creşterilor foarte mari de preţ, în special la locuinţele vechi“, a declarat Teodor Popescu, managerul agenţiei Dorcas Imobiliare.
Motivele blocajului din piaţă În plus, piaţa imobiliară este uşor saturată. În anii trecuţi, mulţi dintre clienţii agenţiilor imobiliare, cu un venit peste medie, au achiziţionat mai multe apartamente. Acum au rămas să cumpere în special cei care au nevoie de o locuinţă. Blocajul s-a datorat însă în mare măsură şi semnalelor transmise de Ford (creşterile de preţ au fost înregistrate încă înainte ca Ford să fi parafat afacerea), dar şi deciziei BNR de a majora rata dobânzii de referinţă până la nivelul actual (9,5% pe an). „Acest lucru a atras după sine o scădere a numărului creditelor ipotecar-imobiliare atrase de craioveni, a mai spus Popescu.
Evoluţia preţurilor Potrivit analiştilor imobiliari din Craiova, în timp ce locuinţele noi se vând cu aproximativ 1.350 euro/mp, proprietarii apartamentelor vechi cer şi 1.500 euro/mp. Per total, comparativ cu anul trecut,