Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama, sabotat de părintele lui spiritual

Publicat in Adevarul, joi 1 mai 2008 ·

Imaginea senatorului de Illinois este puternic şifonată de "ieşirile" reverendului Wright de la biserica pe care o frecventează Barack Obama s-a distanţat cu întârziere de fostul său

Imaginea senatorului de Illinois este puternic şifonată de "ieşirile" reverendului Wright de la biserica pe care o frecventează

Barack Obama s-a distanţat cu întârziere de fostul său pastor Jeremiah Wright, după ce acesta din urmă a făcut, din nou, declaraţii care au scandalizat opinia publică americană. Recentele afirmaţii ale lui Wright, puternic mediatizate de presa americană, dar şi difuzarea unor controversate predici ale pastorului de la "Trinity United Church of Christ" din Chicago afectează puternic imaginea candidatului democrat.

"Nu există scuză" pentru declaraţiile "scandaloase" ale pastorului Wright. "Mă rănesc pe mine, rănesc toţi americanii şi trebuie să fie denunţate. (…) Omul pe care l-am văzut (luni - n.r.) nu era acelaşi cu cel pe care l-am întâlnit acum 20 de ani", a declarat Obama.

Senatorul de Illinois a subliniat că afirmaţiile pastorului său "nu reflectă, cu siguranţă, valorile şi convingerile mele. Iar dacă pastorul Wright crede că este vorba despre o poziţie politicianistă, aşa cum a spus, atunci nu mă cunoaşte bine". Acestea sunt cele mai dure remarci ale candidatului democrat la adresa pastorului care l-a cununat în 1992 şi care i-a botezat cei doi copii.

"Călcâiul lui Ahile" în variantă Obama

Publicaţia "The New York Times" a trecut în revistă cele mai controversate remarci făcute de Wright la începutul săptămânii, la clubul Naţional de Presă din Washington. Pastorul "a sugerat că atacurile din 11 septembrie au fost, cel puţin în parte, un răspuns al teroriştilor la terorismul practicat de SUA peste hotare". El şi-a susţinut afirmaţia "că SUA ar fi inventat HIV, virusul care provoacă SIDA" şi a sugerat că discursul din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 14 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 9 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 13 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°