O colaboratoare a Carlei del Ponte susţine că prostituatele aduse de proxeneţi în Kosovo ajungeau, în final, în „camerele de tranşare“ din Albania. Sursa: EPA Photo
Nu doar sârbii din Kosovo, ci şi români, moldoveni, ucraineni, greci şi arabi au căzut victime reţelelor albaneze de trafic de organe, susţine Milijana Mitrovici, una dintre „sursele“ fostului procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, Carla del Ponte.
În cartea sa, „Vânătoarea: Eu şi criminalii de război“, Carla del Ponte scrie că aproximativ 300 de persoane din Kosovo, majoritatea de origine sârbă, au fost răpite şi transportate în Albania, unde li s-ar fi prelevat organe cu forţa, informează cotidianul sârb „Kurir“.
„Albanezii au adus prostituate din diverse ţări“ pentru membrii misiunii ONU, UNMIK, şi pentru soldaţii forţei NATO, KFOR, iar atunci când nu au mai avut nevoie de ele, le-au dus în Albania „pentru a le recolta organele“, susţine Milijana Mitrovici. Ea afirmă că prostituatele erau ţinute în mai multe tabere din localităţile Kukes, Elbasan, Flora şi Drach, în timp ce „camera galbenă“, unde aveau loc intervenţiile chirurgicale, se afla la Tirana.
Potrivit lui Mitrovici, în traficul de organe erau implicaţi „americanii, germanii şi englezii“. Bărbaţii cei mai sănătoşi, până în 45 de ani, erau aleşi din rândurile prizonierilor sârbi din Kosovo şi transferaţi ulterior în bazele militare americane, mai spune sursa Carlei del Ponte. Milijana Mitrovici este convinsă că aceştia ajungeau în bazele SUA din Italia şi Germania, unde ar fi putut fi folosiţi drept cobai.
FĂRĂ RĂSPUNS
TPI nu are probe
Mitrovici are informaţii că, în 2001 şi 2002, mai mulţi politicieni sârbi au strâns câteva sute de mii de mărci germane, bani pe care intenţionau să îi folosească pentru a-i găsi pe compatrio