Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vama Veche, plină ochi de 1 Mai

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 mai 2008 ·

Sezonul estival a fost deschis oficial la Mangalia, de preşedintele Băsescu. Turiştii s-au înghesuit în Vama Veche şi 2 Mai. În total, ieri, erau 16.000 de turişti pe litoralul românesc. Alţi 18.000 trecuseră graniţa la bulgari. Sursa: EVZ

Valurile de bere curgeau deja în voie de câteva zile, imediat după Paşte, atunci când primii turişti şi-au făcut simţită prezenţa. Dacă prin majoritatea staţiunilor de pe litoral bătea încă vântul, clienţii fideli din Vamă nu s-au dezis nici de data asta. Elevi de liceu, studenţi sau doctori s-au dezbră cat de maniere şi au umplut pensiunile şi campingurile până la refuz.

Maşini bară la bară, terasele gem de clienţi, iar proaspăt-angajatele chelneriţe nu mai prididesc cu alergatul de la o masă la alta, în timp ce muştele se înfruptă liniştite din berea rămasă pe mese. „Nu ştim cât o să fie salariul până la urmă, dar depinde de şpagă. Pe cartea de muncă se dau cinci milioane“, spune Maria, studentă în anul II la Universitatea din Bucureşti.

Dorm în maşini sau pe plajă

Patronii din Vama Veche şi 2 Mai spun că au toate camerele ocupate, ultimele rezervări fiind făcute încă de acum o lună. „Nu mai e nimic liber. Mai vin câte unii şi întreabă, dar şi ei ştiu că la noapte vor dormi în maşină sau pe plajă“, spune Tanti Marioara, din 2 Mai, care primeşte în gazdă „câţi pot să încapă“.

Nici în Vamă nu mai poţi arunca un ac până pe 4 mai. Cele mai ieftine sunt pensiunile sau hotelurile care au camere fără baie: cu 80 de lei/noapte pot sta liniştite două persoane, dacă acceptă să împartă duşul şi WC-ul cu cei din alte 4-5 camere.

Pretenţiile se plătesc: cu 140 de lei/noapte, turiştii au baie privată, uscător de păr şi aer condiţionat. „Noi avem foarte mulţi doctori şi avocaţi. Camerele au fost personalizate cu nume ale unor muzicieni celebri - trupa Rolling Stones,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°