Bilanţul primului an de mandat al preşedintelui Franţei a dezamăgit pe entuziaşti şi a dat apă la moară adversarilor politici . O dovadă în acest sens sunt ultimele sondaje Anul
Bilanţul primului an de mandat al preşedintelui Franţei a dezamăgit pe entuziaşti şi a dat apă la moară adversarilor politici . O dovadă în acest sens sunt ultimele sondaje
Anul trecut, la 6 mai, Nicolas Sarkozy câştiga fără drept de apel turul doi al prezidenţialelor franceze, purtat spre victorie de un electorat entuziast şi plin de speranţe. Un an mai târziu, la ora bilanţului primului său an de mandate, cuvântul de ordine în Franţa este "dezamăgirea".
Şeful statului a sădit un sentiment de nelinişte la cei care, de altfel numeroşi, sunt de părere că puţine s-au schimbat în viaţa lor de zi cu zi, de la venirea sa la putere. Politica internaţională pe care administraţia sa a demarat-o este apreciată, cu excepţia angajamentului suplimentar asumat de Franţa în Afganistan, respins net de 81% din francezi.
Bilă albă pentru politica externă
Sarkozy a devenit oficial preşedinte al Franţei la 16 mai 2007, îndeplinindu-şi un vis pe care, potrivit mamei sale, îl avea din copilărie. Clasat pe primul loc în primul tur al scrutinului din 21 aprilie 2007, Nicolas Sarkozy a câştigat în 6 mai cu 53% din voturi în faţa socialistei Segolene Royal. Este al şaselea preşedinte ales al celei de-a V-a Republici, al 23-lea din istoria Franţei şi primul născut după cel de-al Doilea Război Mondial.
Ultimele sondaje publicate cu ocazia acestei aniversări conţin veşti proaste pentru şeful statului: 59% din francezi consideră că primul dintre cei cinci ani ai săi de mandat este "mai degrabă un eşec". 79% sunt de părere că situaţia din ţară nu s-a ameliorat de la venirea sa la putere.
Prea multă "mediatizare", un "stil personal" contestat, lipsa rezultatelor în problema p