Am cunoscut cativa oameni care au trecut prin incercari dramatice. Pe altii as fi vrut sa-i cunosc, dar m-am tinut deoparte pentru ca, in ciuda vointei lor, devenisera un fel de moda. Vedeam in pelerinajele la Nichita Stanescu sau in cautarea insistenta a lui Constantin Noica (daca nu direct la Paltinis, macar prin corespondenta sau prin asaltarea cu carti) un mod neelegant - si o moda - de a te insinua, de a te atasa de lumea buna. Snobismul intelectualilor nu este altfel decat orice alt snobism, dar e poleit cu o mai mare trufie. Trufia de a crede si de a sugera o prietenie intre un dascal si-un invatacel. Chiar daca invatatorul da dovada de generozitate, iar ucenicul - de veneratie, a existat, exista si va exista o granita cu un vames de netrecut.

In comunism, ceea ce nu se putea scrie se vorbea. Putine lucruri pe care le auzeam nu se adevereau. Zvonurile capatasera statut de informatii sigure. Se afla totul. Transpirau vorbe, intamplari si intentii pana si din anturajul lui Ceausescu cu o rapiditate si o acuratete uluitoare. Exista si o presa culturala orala nemaipomenita. Eram la curent cu ce urma sa apara, cu ce probleme s-au mai ivit la cenzura. Exista o bursa reala de valori. Aprecierile orale nu aveau statut de barfa colegiala sau de invidie gratuita ca azi. Ierarhiile si valorizarile neoficiale erau cele adevarate si de necontestat. Fenomenul in care am trait a fost putin semnalat si si mai putin cercetat. Nimic din ceea ce s-a aflat - si se afla aproape totul inainte de '89 - nu s-a dovedit fantazare. Ma amuza zbaterile de a-i dovedi de prin dosarele CNSAS (ciumpavite, masluite, refacute) pe colaboratorii securitatii. Orice scriitor isi stia securistul si turnatorul, uneori chiar prin sinceritatea acestora, care fie ca se puneau pentru mai tarziu la adapost, fie nu mai aveau de ce sa se camufleze. "Ehe, roata istoriei nu se mai poate schimb