Alexandru Dobrescu "ZIUA de Iasi" a implinit zece ani. E mult? E putin? In tulburea atmosfera a presei noastre scrise, unde gazetele apar asemenea ciupercilor, ca sa dispara, la apus de anotimp, tot asemenea lor, o asemenea varsta e de-a dreptul respectabila. Sa fii un deceniu in slujba cititorilor si, in pofida greutatilor de tot felul, sa nu te dai batut, sa-ti iei drept deviza rostirea adevarului intreg, cat de putin placut vederii ar fi acela, si, dupa atata vreme, sa-ti pastrezi curajul de a merge mai departe pe aceeasi cale, sa nu te lasi ademenit a intra in multele "jocuri" locale, regionale ori nationale, multumindu-te a le descrie, spre cunostinta tuturor, dezbracate de inselatoarele farduri, chipurile reale, sa dovedesti buna credinta pana si in eroare, ferindu-te precum dracul de tamaie a-ti minti cititorii cu buna stiinta, nu e putin lucru.
Fireste, "ZIUA de Iasi" n-a fost un cotidian fara cusur. Dar a stiut sa invete din greselile proprii, ceea ce - la noi si, mai ales, acum - e aproape de neconceput. Noi avem, dimpotriva, impardonabilul talent de a repeta la infinit gafele, erorile si prostiile comise, de parca am fi lipsiti de memorie. Ba, peste toate, cand e strigator la cer sa pretinzi ca nu-ti mai amintesti ce ai facut ieri, sa ne expunem infirmitatile drapate in hainele inaltelor virtuti. Asa se face ca - la noi si, mai ales, acum - hotia curata poate pretinde nesfiit ca e, de fapt, pricepere in afaceri, ticalosia fara margini ca e iubire de aproape si de Dumnezeu, nepriceperea crasa - ca e ultima versiune a talentului, prostia, in fine, ca e pseudonimul de taina al inteligentei. Ferindu-se pe cat a putut de aceste intoarceri pe dos ale realitatii imediate, "ZIUA de Iasi" a vadit, spre binele sau, destula incapatanare in aratarea cu degetul a multelor slabiciuni ale lumii noastre, intre care a cuprins si slabiciunile proprii. A c
