La cei cinci ani care au trecut de la răsturnarea dictaturii lui Saddam Hussein, de la capturarea şi executarea acestuia, Irakul este departe de a fi pacificat, iar recurenta întrebare cine poartă vina unei escapade militare ale cărei costuri au atins dimensiuni astronomice, soldată pînă acum cu uriaşe pierderi de vieţi omeneşti (între care peste 4000 de militari americani şi zeci de mii de civili irakieni, la care se adaugă peste un milion de refugiaţi în ţări vecine) este formulată în cu totul alţi termeni, din varii motive şi împrejurări. Căutarea "ţapilor ispăşitori" ridică grave semne de întrebare, rezervă unele surprize, confirmă cîteva bănuieli şi necesită un mic exerciţiu de memorie. Deloc în apele sale, în februarie 2003, Colin Powell, fostul secretar american de stat, prezenta în faţa Consiliului de Securitate ONU - executate cu o surprinzătoare stîngăcie sub forma unor desene cu caracter aproape infantil - "dovezile" existenţei în Irak a unor laboratoare mobile de fabricare a armelor biologice.
Demonstraţia părea să ignore că sateliţii militari americani de spionaj puteau deja detecta, din spaţiul extraterestru, şi un obiect de dimensiunea unui creion şi că, după inspecţii repetate, comisia ONU pentru controlul înarmării, condusă de Hans Blix, nu aflase nici o dovadă că Irakul ar poseda arme de distrugere în masă.
La scurtă vreme după invazia în Irak, Blix a demisionat şi în 2004 a publicat o carte intitulată Misiunea Irak în care, între altele, îi reproşa preşedintelui Bush şi ex-premierului britanic Tony Blair faptul că au ignorat avertismentele conţinute în rapoartele Serviciilor secrete, prin care era recomandată analizarea cu maximă prudenţă a informaţiilor referitoare la presupusele arme de distrugere în masă pe care le-ar poseda Irakul.
A trebuit însă să treacă cinci ani de la începutul operaţiunilor militare în Irak, pentru c
