Unora le place să li se spună că sunt frumoşi şi deştepţi, iar altora le place să se laude şi să le spună celorlalţi că sunt arătoşi şi inteligenţi. Bănăţenilor le place să spună despre ei că sunt fruncea. Este o făloşenie care vine de undeva de departe, de la strămoşi, de la vremuri, de la contextul istoric sau de la climă. Bănăţenii, altfel nişte oameni gospodari, corecţi şi înţelepţi, trec peste modestie şi se proclamă fruncea. Ardelenii replică şi spun că ei sunt mintea.

Oltenii, regăţenii şi moldovenii se enervează şi caută argumente pentru a contrazice această teoremă regională. Mulţi nu mai căută nici argumente şi se mulţumesc să înjure şi să scuipe cu lehamite spre acest colţ, era să spun de ţară, dar prefer să spun de Europa. Pare un conflict iremediabil. Bănăţenii cred că toate relele vin din capitală. „Miticii“ sunt de părere că timişorenii sunt nişte îngâmfaţi şi că mândria lor nu face doi bani, nefiind acoperită de ceva real.

Despre războiul Poli - Dinamo nu voi vorbi pentru că aş coborî nivelul dialogului mult prea jos. În toată această poveste încărcată de istorie, îngreunată de trecut şi afectată de prejudecăţi şi de judecăţi superficiale, adevărul pare a fi pierdut. Dar nimic nu e pierdut atâta timp cât chiar din Timişoara pleacă o întrebare. Un semn de întrebare care spune mai mult decât o afirmaţie.

„Mai suntem fruncea?“, se întreabă tocmai cei care sunt acuzaţi că se scaldă într-o profundă lipsă de modestie. E un gest de curaj să te întrebi dacă eşti aşa cum crezi. Să cauţi în jurul tău idei, justificări şi argumente care să susţină sau să infirme o vorbă identitară pentru un grup destul de mare de oameni. Întrebarea a fost lansată la Timişoara şi aşteaptă răspunsuri.

Nu neapărat un răspuns, ci mai multe. Întrebarea aşteaptă o dezbatere, un schimb de idei civilizat, aşa cum îi stă b