D.C. Madam a fost găsită spânzurată, în casa părintească din Florida.
Deborah Jeane Palfrey, patroană a unei reţele de prostituţie de lux din Washington, a fost găsită spânzurată joi dimineaţă, în casa mamei sale din oraşul Tarpon Springs (statul Florida), relatează site-ul postului american de televiziune CNN. În vârstă de 56 de ani, Deborah Jeane Palfrey - cunoscută sub numele de „D.C. Madam“ - fusese găsită vinovată pentru spălare de bani şi extorcare, iar sentinţa în cazul ei urma să fie pronunţată pe 24 iulie.
Procurorii din Washington au estimat că ea risca o pedeapsă cuprinsă între 57 şi 71 de luni de închisoare. Potrivit poliţiei din Tarpon Springs, D.C. Madam a lăsat un bilet scris de mână în care spunea că se va sinucide. De altfel, ea îi mărturisise ziaristului de origine română Dan Moldea, care o ajuta să scrie o carte, că mai degrabă şi-ar pune capăt zilelor decât să se întoarcă în închisoare.
„Mai făcuse puşcărie şi înainte, pentru prostituţie. Şi acest lucru aproape că a omorât-o“, a declarat Dan Moldea pentru revista americană „Time“. Poliţia locală a anunţat că, deocamdată, nu există indicii că Deborah Jeane Palfrey ar fi fost ucisă. „Nici un act criminal nu pare să fi intervenit“, a precizat căpitanul Jeffrey Young, într-o conferinţă de presă, adăugând că nu este în măsură să ofere mai multe informaţii despre conţinutul biletului lăsat de femeie.
O afacere de 2 milioanede dolari
D.C. Madam a câştigat de pe urma reţelei de prostituţie Pamela Martin şi Asociaţii cel puţin două milioane de dolari. Printre clienţii prostituatelor sale se numărau diverşi responsabili din mediul public şi privat, inclusiv angajaţi ai Băncii Mondiale, ai NASA, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai armatei Statelor Unite.
Anul trecut, senatorul republican de Louisiana David Vitter a recunoscut