Autocenzura intra in redactii in pas saltat. Ce nu putem scrie in articole spunem cu naduf pe blog. Mai nou, descopar stiri cu soparla, de genul relatarilor despre Chavez: "A inchis o televiziune si sustinatorii lui declara ca masura era necesara, pentru a pune capat oligarhiilor financiare din mass-media".
Nevasta fostului presedinte sarb Slobodan Milosevici spunea despre ziaristi ca sunt niste amarati care vin la conferintele de presa ca sa manance fursecuri. Pentru altii, ziaristii sunt tonomate si tiganci imputite.
Libertatea presei vine din Africa
Ziua Mondiala a Libertatii Presei o datoram ziaristilor africani. Ei au denuntat, intr-o reuniune UNESCO, cenzura, intimidarile si arestarile pe care le traiau, la inceputul anilor 90.
Ziua Mondiala a Libertatii Presei a fost proclamata de ONU in 1993 si este celebrata de atunci in fiecare an la 3 mai, cand se aniverseaza Declaratia de la Windhoek, sustinuta de ziaristii africani in 1991, in Namibia, la un seminar UNESCO despre presa independenta.
Anul 1993 este, intr-o cronologie personala, cel in care am devenit ziarista. Nu pot sa nu ma gandesc la bizara coincidenta.
Am strangeri de inima si putine motive de sarbatoare. Peisajul, fauna si flora nu s-au schimbat aproape deloc. Suntem tot noi, cam aceiasi, scriem cam despre aceiasi, iar cei recent atrasi de farmecele stirilor fac mereu aceleasi greseli pe care le-am facut si noi: cand nu suntem orgoliosi, suntem agramati; cand nu suntem dezinformati, suntem lenesi; cand suntem entuziasti, sunt promovati altii inaintea noastra.
Presa intretine un climat deja existent
Unul dintre cele mai respectate nume din lumea universitara a jurnalismului si a comunicarii, specialist in mass-media din Europa postcomunista si unul dintre cei mai reputati profesori de comunicare din SUA, Pe
