Conduceam printre dealurile luminoase şi pline de viţă-de-vie ale Toscanei. Era toamnă şi un soare blînd şi călduţ. Şoseaua se desfăşura printre şi peste coline ca o panglică, iar de o parte şi de alta a drumului erau tot felul de crame cu afişe care te invitau la degustări de vinuri. La un moment dat, am zărit din fuga maşinii, prin nişte porţi deschise, chiar burta unei asemenea crame în care erau zeci de rafturi cu nesfîrşite şiruri de sticle de vin. Am înghiţit în sec şi mi-am continuat călătoria învîrtind volanul după meandrele plăcutului drum. După o vreme, pe o culme din zare s-a profilat o aşezare rectangulară, contrastantă cu rotunjimea domoală a reliefului. O cetate cu multe turnuri de piatră neobişnuit de înalte care păreau crescute alandala în spaţiul din interiorul zidurilor. Era celebra localitate San Gimignano cu cele 15 turnuri ale ei, rămase în picioare dintr-o mulţime de 72, cîte a avut în urmă cu sute de ani. Într-un Ev Mediu prosper prin care a trecut localitatea, fiecare comerciant bogat ţinea să-şi construiască propriul turn. Şi fiecare şi-l dorea cît mai înalt. Singura condiţie pusă de municipalitate era însă ca turnurile să nu-l depăşească pe cel al Primăriei. Istoria oraşului a fost destul de complicată, iar momentul de referinţă e poate acela din mai 1300, atunci cînd la tratativele dintre familiile rivale ale Ghibellinilor şi Guelfilor a participat (ca ambasador al celei din urmă) chiar Dante Alighieri, care a stat cîteva zile în San Gimignano.Vremurile actuale sînt însă cu mult mai calme. Printre clădirile de piatră, la umbra turnurilor şi a zidurilor, se strecoară străzi înguste pavate şi ele cu piatră, unele în trepte. De-o parte şi de alta, parcă încastrate în ziduri, sînt înşirate restaurante atrăgătoare şi cam scumpe şi nenumărate magazine de suveniruri pentru turişti (care însă nu erau într-un număr deranjant la acea vreme). Vas