Peste 50.000 de olteni şi-au lăsat copiii în ţară, ca să muncească în străinătate pentru traiul mai bun de negăsit în România. Gândindu-se că nu vor găsi de la început o slujbă bine plătită, unii dintre ei au apelat la direcţiile pentru protecţia copilului înainte de a pleca, lăsându-şi micuţii în grija asistenţilor sociali. „Am plecat acum patru ani, pentru că ajunsesem să nu-mi mai pot plăti din salariu nici întreţinerea. L-am lăsat pe copil cu mama, ştiam că o să aibă grijă de el. Acum, are de toate, are haine noi pentru şcoală şi calculator acasă. Îl sun de câteva ori pe săptămână, iar pe internet ne «vedem» zilnic. Să nu credeţi că mi-e uşor. N-am fost lângă el când şi-a făcut prima prietenă şi nici când a avut mâna stângă în ghips. Dar astea sunt riscurile. Pentru el muncesc, pentru el am rezistat atâta“, îşi deschide sufletul Elena M., din Craiova. Ca băiatul ei sunt alţi aproape 350.000 de copii. Dintre ei, ultimul sondaj, realizat de Gallup Organization România pentru UNICEF, arată că 126.000 de micuţi au rămas ai nimănui, ambii părinţi plecând la muncă peste hotare. Tot statisticile îi arată singuri mai mult de un an pe 16% dintre ei.
Riscuri pe pielea copiilor „Nuca - de fapt, o cheamă Irina, dar aşa o alintăm -, noi o să plecăm în Italia pentru câteva luni. Tata are o promisiune şi eu o să încerc să găsesc să fac menajul la câteva familii“, îşi aminteşte Violeta Ilie că i-a spus fiicei sale adolescente cu ceva vreme în urmă. Este un scenariu frecvent aplicat sau întâlnit. Puţini se gândesc să-şi pregătească micuţul înainte de a pleca. „Irinuca ne-a mai auzit vorbind uneori, n-a fost o surpriză pentru ea. Dar fratelui ei, care e mai mic, i-am spus cu puţin timp înainte să împachetăm“. Nici vorbă de consultare, de unde consecinţele vizibile în termeni de suferinţă emoţională şi psihologică (aşa cum numesc asistenţii sociali stările prin care trec cei
