Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe contre

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 3 mai 2008 ·

Pînă la marele derby, Oltchimul şi Rulmentul se duelează de la distanţă prin jocurile indirecte.

Programată iniţial pe 17 mai, partida dintre Oltchim şi Rul­men­tul se va disputa mai devreme sau mai tîrziu, pentru că exact la acea dată Rulmentul va juca prima manşă din finala Cupei Cupelor, contra norvegiencelor de la Larvik.

Pînă atunci însă, cele două formaţii încearcă să lucreze la “indirecte”. Oltchim va întîlni azi, de la ora 11:00, la Cluj Napoca, for­maţia Jolidon. E meciul în care bra­şo­venii îşi pun cele mai mari speranţe pentru a încurca “na­ţi­o­nala” lui Tadici. Cu Amariei, Cu­cuianu, Senocico sau Bu­su­io­ceanu, clujencele încearcă să dea marea lovitură, mai ales că au promisă o primă consistentă de la patronul braşovean, Teodor Florescu: 1.000 de euro de fiecare. Dacă Jo­li­donul încurcă Vîlcea, atunci meciul direct de la Rm. Vîlcea devine unul doar de palmares, echipa Marianei Tîrcă devenind campioană.

Nici Vîlcea nu stă însă cu mîinile în sîn. Gheorghe Tadici a vorbit cu jucătoarele de la HC Zalău, fosta sa echipă, şi le-a promis, de asemenea, prime, dacă luni, în meciul restanţă, vor încurca Rulmentul. Braşovul şi Vîlcea sînt la egalitate în acest moment în clasament, cu 38 de puncte, dar Rulmentul are un meci mai puţin disputat.

Totul se decide la VÎlcea!

Dacă cele două echipe nu se vor încurca la Cluj, respectiv Zalău, titlul se va decide cel mai probabil în penultima etapă, la Rîmnicu Vîlcea. Rul­mentul a învins în meciul tur cu 27-26 şi are nevoie cel puţin de un re­zultat de egalitate pentru a ieşi campioană. Şi o înfrîngere la un gol, dar cu mai mult de 26 de goluri marcate pentru ardelence, le-ar ajunge braşovencelor. Dacă returul se va încheia cu acelaşi scor ca şi în tur, dar pentru Oltchim, vîlcencele vor cîştiga titlul la golaveraj.

Pînă la marele derby, Oltchimul şi Rulmen

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum o ora
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Elon Musk speră să se ajungă la o situaţie de "zero taxe vamale" între SUA şi Europa: "Să fie efectiv o zonă de liber schimb între Europa şi America de Nord"

News.ro acum 5 ore
Miliardarul american Elon Musk a declarat sâmbătă că speră ca în viitor să vadă o libertate totală a comerţului între Statele Unite şi Europa, vorbind la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea de taxe vamale parte

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 4 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

O echipă de asistenţă americană a aflat că va fi concediată când era în Myanmar pentru a ajuta după cutremurul devastator de luna trecută

News.ro acum 4 ore
O echipă de asistenţă americană a aflat că va fi concediată când era în Myanmar pentru a ajuta la operaţiunile de salvare şi de recuperare în urma cutremurului devastator din această ţară, relatează Reuters. După ce au călătorit în naţiunea din Asia

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 11 ore
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Vremea

București
acum

11°
dum.

5°/12°
lun.

1°/10°
mar.

3°/10°
mie.

5°/11°
Iasi
acum

dum.

-0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-4°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-2°/8°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°