Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece cifre pentru apelurile pe fix

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 mai 2008 ·

De astăzi, toate numerele locale şi naţionale se vor forma cu prefix, principalii utilizatori afectaţi fiind cei peste trei milioane de abonaţi ai Romtelecom Începând de astăzi,

De astăzi, toate numerele locale şi naţionale se vor forma cu prefix, principalii utilizatori afectaţi fiind cei peste trei milioane de abonaţi ai Romtelecom

Începând de astăzi, abonaţii Romtelecom vor putea fi apelaţi doar prin formarea întregului număr naţional de 10 cifre, adică prefixul plus numărul local, pentru toate apelurile naţionale sau locale. Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, ca şi numerele de telefonie mobilă vor rămâne neschimbate.

Potrivit ANRCTI, Comisia Europeană a susţinut principiul nediscriminării pentru toţi operatorii din piaţă, în condiţiile în care Romtelecom era singurul operator favorizat pentru că se formau în reţea numere scurte de şase sau şapte cifre, faţă de 10 cifre pentru apelurile la operatorii alternativi de telefonie fixă sau la cei de telefonie mobilă.

La nivel european, sunt ţări care au ales planuri închise de numerotaţie la fel ca România, dar şi unele care au ales planuri deschise, utilizate însă în aceleaşi condiţii de către toţi furnizorii. Începând de astăzi, un abonat, de exemplu, din Constanţa va putea apela un alt abonat din Constanţa formând în faţa numărului propriu-zis de telefon 0241 sau 0341, în funcţie de furnizorul de servicii de telefonie fixă la care este abonat cel apelat. În Bucureşti, numărul local format din şapte cifre va fi precedat de prefixul "021" sau "031".

Se modifică şi formatul numerelor scurte

Tot astăzi se va modifica şi formatul numerelor scurte, apărând o diferenţă clară între numerele pentru servicii de interes public la nivel naţional (ora exactă, informaţii privind abonaţii Romtelecom, deranjamente Romtelecom etc.) şi numerele prin care se furnizează servicii de inter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 2 ore
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 7 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

O membră a Congresului SUA născută în Ucraina spune că țara sa de origine trebuie să cedeze teritorii și îi cere lui Volodimir Zelenski să plece de la putere

Libertatea acum 10 ore
Victoria Spartz, singura membră a Congresului SUA născută în Ucraina, s-a pronunțat pentru cedări teritoriale Rusiei și retragerea lui Volodimir Zelenski din funcția de președinte, relatează Ukrainska Pravda.

Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, amendat pentru blasfemie

News.ro acum 10 ore
Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, a fost amendat cu 5 000 de euro pentru blasfemie, după declaraţii pe care le-a făcut după un meci, în 16 februarie. Căpitanul şi atacantul lui Inter Milano a fost amendat pentru că a folosit o insult

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 12 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

„Cei care intră în magistratură vor trebui să iasă la pensie la 65 de ani”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, spune că cei care intră în magistratură vor trebui să iasă la pensie la 65 de ani. „Să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârste de pensionare diferite, pentr

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°