Evită să vorbească deocamdată despre un nou mariaj, spune că are prieteni puţini, că este pasionat de golf, dar şi că cei din conducerea Federaţiei Române de Tenis sunt nişte penibili.
Evită să vorbească deocamdată despre un nou mariaj, spune că are prieteni puţini, că este pasionat de golf, dar şi că cei din conducerea Federaţiei Române de Tenis sunt nişte penibili. Ăsta e Dinu Pescariu.
Vi-l mai amintiţi pe Dinu Pescariu? Jucătorul de tenis? Cel mai probabil din meciurile de Cupa Davis ale României (competiţia care i-a plăcut cel mai mult), dar şi din cele două participări la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996). Unul dintre cei mai buni tenismeni născuţi vreodată în România.
Fostul număr 75 mondial (poziţie pe care s-a clasat prima dată pe 6 august 1998) nu a rămas departe de sportul care l-a consacrat. La 34 de ani, împliniţi luna trecută, Dinu este un om extrem de ocupat. Se împarte între clubul său de tenis, administrat de fundaţia care-i poartă numele, afaceri (pe care nu vrea să le facă publice) şi familie. Divorţat în vara lui 2004, după un mariaj cu Ileana Pescariu, Dinu este acum aproape de o nouă căsnicie. "Partea cu căsătoria este deocamdată o speculaţie pe care eu nu am de gând să o alimentez", ne-a spus sec fostul sportiv. El nu a negat însă că trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Letiţia Beraru, vedeta canalului Prima TV, unde prezintă emisiunea "Prima zi".
La nici 28 de ani, Letiţia este şi ea divorţată, chiar din acest an, după trei ani de căsnicie cu directorul de programe de la aceeaşi televiziune, Răzvan Enache, care este şi tatăl fiului ei, Vlad, în vârstă de trei ani. Fără tevatura specifică divorţurilor din lumea mondenă, fostul manechin a preferat să revină la numele de fată.
Discreţia Letiţiei l-a cucerit pe Dinu, care nu este genul de tip care să-şi petreacă serile prin discoteci