Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SFINTII LUNII MAI (II) dupa Proloagele de la Ohrida

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 4 mai 2008 ·

6 Mai – Pomenirea Sfântului si Dreptului Iov

Sfântul si dreptul Iov a trait în tinutul Uz, dintre Arabia si Idumeea, cu aproape doua mii de ani înainte de Mântuitorul Hristos. Iov a fost un barbat cinstit, drept, temator de Dumnezeu si foarte bogat. Când avea 79 de ani, Dumnezeu a îngaduit sa cada asupra lui cumplite ispite aduse de Satan, asa cum ni se spune amanuntit în Cartea lui Iov din Sfânta Scriptura a Vechiului Testament. Într-o singura zi, Iov si-a pierdut uriasa sa avere si în aceeasi zi i-au murit toti fiii si fiicele. Dupa aceea el însusi s-a îmbolnavit de lepra, trupul lui prefacându-se într-o rana din cap pâna în picioare. El, odinioara cetateanul cel slavit, zacea acum pe gramada de gunoi din afara cetatii, curatindu-si cu un betigas puroiul din rani. Dar Iov nu a cârtit împotriva lui Dumnezeu, nu a pacatuit nici cu inima si nici cu buzele sale, ci a îndurat tot chinul cu rabdare pâna la sfârsit. De aceea l-a rasplatit Dumnezeu cu mari daruri si i-a redat deplin sanatatea, si bogatiile, înca mai mari decât avusese înainte, daruindu-i chiar sa i se nasca alti sapte fii si trei fiice, adica tot copiii care îi murisera. Sfântul si dreptul Iov a trait înca 170 dupa aceasta mare încercare. In toti anii vietii lui pe pamânt dreptul Iov a slavit neîncetat pe Dumnezeu. El este socotit de toata crestinatatea a fi fost cea mai deplina pilda omeneasca de suferinta si rabdare în încercarile îngaduite de Dumnezeu. Chinurile Dreptului Iov au prefigurat Patimile Mântuitorului Iisus Hristos.

8 Mai – Pomenirea Sfântului Apostol si Evanghelist loan

Sarbatorirea principala a Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan este la 26 septembrie. Astazi însa, la 8 mai, se praznuiste minunea ce s-a lucrat la sfântul sau mormânt. Când loan era în vârsta de peste o suta de ani, a luat cu sine sapte dintre ucenicii sai, a iesit afara din cetatea Efesului si le-a por

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 17 minute
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum 52 minute
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum 50 minute
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Suceava: Amendă de aproape 2000 de lei şi permisul suspendat pe patru luni unui şofer filmat în timp ce depăşeşte pe trecerea pentru pietoni, fiind la un pas să lovească un copil - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Şoferul unui autoturism filmat cu o cameră de bord în timp ce face o depăşire în apropierea unei treceri pentru pietoni din municipiul Suceava, fiind la un pas să lovească un copil care traversa regulamentar strada, a fost identificat şi amendat de

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°