Teatru
ImproVizaţi
De la ora 20, pe scena Teatrului Metropolis puteţi urmări un show de improvizaţie, de fiecare dată altfel. Spectacolul „ImproVizaţi” devine un loc de întâlnire foarte important pentru acest gen teatral. Având la bază o structură bine definită, spectacolul are şase-şapte probe de improvizaţie. Nimic nu este pregătit dinainte, scenele de improvizaţie poartă titlurile din partea publicului, participarea spectatorilor fiind importantă şi garantând reuşita spectacolului. Show-ul este susţinut de trupa IMPROvizaţi, sub semnătura lui Cătălin Neamţu.
Film
Ochii
Este un remake al filmului omonim din 2002, semnat de duo-ul chinez Danny Pang şi Oxide Pang, care pune în evidenţă calităţile actoriceşti ale interpretei Jessica Alba, revelaţia din „Sin City“ şi „Fantastic Four“. Eroina filmului este o recunoscută violonistă, remarcabilă prin frumuseţea, inteligenţa şi independenţa sa. Toate aceste calităţi sunt accentuate de faptul că ea este oarbă în urma unui accident din copilărie. După 20 de ani de handicap, aceasta face un transplant de cornee, după care, ajutată de medicul şi sora sa, încearcă să se acomodeze unei vieţi normale. Fericirea acesteia este de scurtă durată, deoarece imagini înfricoşătoare încep să-i bântuie retina. Sunt rezultatul operaţiei, produse ale propriei imaginaţii sau ceva mult mai înfricoşător?
Lansare
„Cine suntem”
La Sala Rapsodia, începâd cu ora 19, actorul şi regizorul Dan Puric îşi lansează volumul „Cine suntem”, sau despre taina identităţii personale şi comunitare trăită şi exprimată în şi prin persoana autorului. Titlul este dat de un capitol din carte al cărui conţinut îl reflectă pe cel al unei serii de conferinţe cu acelaşi nume susţinute de autor la Bucureşti, Cluj, Arad, Iaşi şi Constanţa. (C. Andreescu)
Teatru
ImproVizaţi
De la ora 20, pe scena Teatrului Metropol