Scena politică şi societatea boliviană se regăseau ieri la un pas de implozie, din cauza unui referendum, ale cărui rezultate riscă să aprindă flama unui război civil. Mai precis, autorităţile celei mai bogate provincii (din cele nouă care formează statul condus de amerindianul Evo Morales) şi-au chemat, ieri, cetăţenii la urne pentru a-şi da acordul privind autonomia. Regiunea Santa Cruz, unde se concentrează cele mai importante zăcăminte de gaze ale Boliviei, a lansat, astfel, o provocare preşedintelui Morales, sprijinit de populaţia săracă din Anzi. Autonomia ar însemna că liderii provinciei şi-ar putea păstra o mare parte din veniturile obţinute de pe urma exploatării resurselor şi că şi-ar putea proteja pământurile şi fermele de redistribuirea pe care şeful de stat amerindian vrea să o implementeze.
Drept urmare, referendumul a fost catalogat ilegal de guvernul lui Morales, care a denunţat dorinţa separatistă a regiunii dominate de opoziţia liberală şi a cărei populaţie este în majoritate albă sau metisă, informează AFP. La rândul său, armata boliviană a avertizat contra riscului divizării ţării. „Un asemenea statut (autonomia - n.r.) ar putea antrena grave consecinţe pentru unitatea ţării şi el nu poate şi nu trebuie să fie aplicat”, susţine generalul Mario Ayala Ferrufino, în numele Consiliului suprem al apărării naţionale.
Avertismentele lui Morales şi ale armatei au fost completate atât la sfârşitul săptămânii trecute, cât şi ieri, de-a lungul unei zile întregi de proteste ale simpatizanţilor preşedintelui faţă de intenţiile provinciei Santa Cruz. Derularea votului a fost perturbată, baraje rutiere au fost puse la punct în zorii zilei pentru a bloca sosirea urnelor în unele oraşe, precum San Julian, considerate fiefuri ale socialistului Morales. Furia susţinătorilor preşedintelui s-a revărsat şi asupra funcţionarilor electorali, care au fost b