Fluctuatiile evenimentelor pozitive sau negative care se intampla adesea in vietile noastre ne pun pe ganduri.

Facem scheme, analizam retroactiv si ne dam seama ca am fi putut rezolva mai bine o anumita problema daca ne gandeam mai mult.

Cand ajungi la o asemenea rascruce si realizezi ca rezultatul este total opus asteptarilor tale iti pui la indoiala propria capacitate de a te descurca in viata. Si asa ajungi sa iti pierzi increderea in tine si iti scade stima de sine.

Ce este de fapt stima de sine?

Cartile de psihologie definesc stima de sine ca un sentiment care se bazeaza pe trei componente: increderea in sine, conceptia despre sine si iubirea de sine.

Se pare ca o buna dozare a fiecareia dintre aceste trei componente aduce cu sine obtinerea unei stime de sine armonioase.

Intre cele trei componente exista legaturi de interdependenta: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ti s-a intamplat) faciliteaza o conceptie despre sine pozitiva (a crede in capacitatile tale, a te proiecta in viitor) care la randul sau, influenteaza favorabil increderea de sine (a actiona fara teama excesiva de esec si de judecata altuia).

Iubirea de sine este elementul cel mai important. Asta inseamna sa ne iubim in ciuda defectelor si limitelor, in ciuda esecurilor si infrangerilor, pur si simplu pentru ca o voce interioara, timida, ne spune ca suntem demni de iubire si respect. Aceasta iubire neconditionata nu depinde de performantele noastre, ea aratand ca ne putem regrupa dupa esecuri.

Conceptia de sine este parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare fondata sau mai putin fondata, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi detinato