Cu ocazia sfintelor sărbători, toată lumea urează Paşte Fericit cu linişte şi pace. Şi cum cei mai mulţi aleg să petreacă această sărbătoare creştinească în familie sau cu
Cu ocazia sfintelor sărbători, toată lumea urează Paşte Fericit cu linişte şi pace. Şi cum cei mai mulţi aleg să petreacă această sărbătoare creştinească în familie sau cu prietenii, facem şi noi acelaşi lucru, mai precis vizităm familia mea, una destul de numeroasă. Zis şi făcut. Soţul meu îşi aminteşte că totuşi la mine în neam sunt multe rude ce poartă ca nume diminutive formate doar din 4 litere Mimi, Nuţi, Mary, Titi, Rica, Jana, Sile, Lili, Fane etc. Are deja un semn de întrebare pentru că el nu mai ştie care cine e, din ce oraş sau sat, care e legătura cu mine, se aşteaptă la surprize.
Ne propunem să vizităm câteva dintre familiile înrudite, care stau în aceeaşi zonă, dar la distanţe de 20-30 km. După alergătura prin supermarketuri pentru achiziţionarea dulciurilor cât mai colorate pentru copii, plecăm după un program bine stabilit, ca să putem onora toate promisiunile. Cu căţeii după noi, cu maşina plină de bagaje şi cadouri, ne pornim la ora propusă. Ajungem în prima locaţie, unde povestim, mergem la Înviere, mâncăm, dormim.
Plecăm mai departe, unde ne stabilim într-un loc, dar plecăm imediat într-o altă vizită şi apoi în alt oraş în altă vizită, şi apoi în alt sat, şi în altă comună. Peste tot suntem foarte bine primiţi, cu căldură şi bineînţeles cu masa plină de bunătăţi de Paşte. Toţi vor să le povestim noutăţi despre noi. La început suntem entuziasmaţi, dar apoi plăcerea de a sta la taclale dispare, pentru că noi spunem de fapt aceleaşi lucruri peste tot, răspundem la aceleaşi întrebări, trebuie să servim câte ceva pe la fiecare, ne jucăm cu copiii, vizităm casele, vedem ce transformări s-au mai făcut de când nu am mai trecut pe acolo etc. Se face seară, ne retragem