"Vremurile s-au schimbat oleaca, in Romania"
Inteleptii din Comana
Sta intr-o casa singuratica, la marginea satului, la inceputul baltii si al padurii. El, cu nevasta si fiica sa. O casa mare, frumoasa, inconjurata de flori si parca mereu insorita. Exista unii oameni, precum acest Nicu Olteanu, taran din satul Comana, pe infatisarea carora poti observa imediat ca sunt fericiti. Putini, dar exista. Ar trebui sa-l vedeti pe acest barbat. Zici ca nici o cauza din lume nu l-ar putea intrista. Fata destinsa, relaxata, mereu cu un inceput de zambet in coltul gurii, parca ar face mereu haz de tot ceea ce vede in jur, bucurandu-se, in acelasi timp, de tot ce vede. Nicu, zis Nae, zis Nico sau Nick, de obicei tace. Tace mereu. Mai mult ii asculta, zambind, pe oamenii din jur. Chipul sau si-a alcatuit de la sine o expresie senina, din care nu-ti dai seama nicicum ce-i "dincolo", dincolo de ochii lui ingusti si caprui, doar ca omul asta nu poate fi nicicand chinuit de ganduri intunecate. N-ai zice ca are afaceri in tot Bucurestiul, o fabrica, o firma de constructii, ca-i pasa macar putin de grija facerii banilor. Nimic din toate astea. Nici nu-i place sa-i spui "om de afaceri". Ar vrea sa nu fie laudat, sa nu se vorbeasca. Pentru el, cel mai important e sa-si pastreze sufletul linistit. Sa fie aici, in Comana. Sa fie acasa, langa ai sai.
In fiecare zi se plimba ore la rand pe strazile comunei. Mereu poarta cate o palarie care-i umbreste fata, pana la radacina nasului. Merge cu pas incet si calculat, privind in jur cu o anumita uimire, parca ar vedea totul pentru prima data, desi stie perfect fiecare casa, fiecare pom, fiecare om. Comana e o asezare mare, avand la un capat larga delta a Neajlovului si codri seculari, inconjurata din toate partile de rezervatii de flori si arbori, de raritati care-i uimesc pe toti strainii pamantului. Totul la numai 35
