Josef Fritzl, austriacul care si-a sechestrat si violat timp de 24 de ani propria fiica, va fi supus, luni, unui examen psihiatric pentru a se vedea daca a avut sau nu discernamant cand a comis faptele cu care a ingrozit intreaga lume, scrie presa britanica de luni.
Potrivit cotidianului The Telegraph, Fritzl, in varsta de 73 de ani, va fi examinat la inchisoarea St Poelten unde este detinut.
Avocatul acestuia, Rudolf Mayer, declara ca Fritzl ar trebui mai degraba sa stea intr-un centru pentru bolnavii psihic decat sa infrunte un proces care nu ar fi echitabil pentru el avand in vedere amploarea mediatica a cazului sau.
Potrivit legii austriece, Fritzl mai are dreptul la un al doilea examen medical daca azi se decide ca avea discernamant cand a comis oribilele fapte.
Totodata, avocatul sau declara ca este blamat de cand il apara pe Fritzl.
“Primesc scrisori in care mi se spune ca ar trebui sa fiu inchis impreuna cu Fritzl. Dar nu reprezint in instanta un monstru, ci o fiinta umana", declara Mayer citat de The Telegraph.
Fritzl si-a planificat inchisoarea inca din 1979
Politia din Austria a prezentat detalii legate de cazul lui Josef Fritzl. Anchetatorii cred ca barbatul a inceput sa realizeze inchisoarea subterana inca din 1979.
Fritzl a depus o cerere pentru un aviz de constructie in acel an, lucru ce sugereaza ca barbatul a avut "o obsesie" inainte de a-si sechestra fata, in 1984.
O parte din extinderile pe care le-a facut Fritzl nu au fost cunoscute de autoritatile din domeniul planificarii.
Politistii sunt convinsi ca Fritzl a actionat singur, iar in acest moment detectivii ancheteaza declaratii ale unor persoane care sustin ca au fost violate de Fritzl in urma cu 30-40 de ani.
Elisabeth si cei sase copii se afla in acest moment sub supra