Companiile şi-ar putea muta sediul fiscal dacă Guvernul nu renunţă la impozitarea veniturilor din străinătate
Încasările statului ar fi „uşurate” anual cu un milliard de euro
Înfrângerea taberei laburiste la alegerile locale din cauza politicii Cabinetului condus de Gordon Brown se pare că a fost doar începutul cântecului de lebădă al premierului. Pe lângă nemulţumirea generalizată a britanicilor de rând faţă de reformele fiscale ale primului ministru, marile companii au lansat, la rândul lor, un avertisment la adresa Guvernului. Mai precis, multinaţionalele şi-ar putea muta sediul fiscal din Marea Britanie dacă Executivul va aproba o propunere legislativă privind impozitarea veniturilor din străinătate, relatează „The Times” şi „The Telegraph”. Acum aproape o săptămână şi jumătate, o delegaţie formată din liderii unora dintre cele mai importante grupuri britanice s-a întâlnit atât cu Gordon Brown, cât şi cu ministrul de Finanţe, Alistair Darling. Mesajul acestora a fost cât se poate de clar: Marea Britanie riscă un exod corporatist. Semnalul a fost destul de puternic pentru premierul aflat în „cădere liberă” atât în preferinţele electoratului, cât şi în propriul partid, avâd în vedere că din delegaţie au făcut parte, spre exemplu, Stephen Green - preşedinte executiv HSBC, Arun Sarin - director executiv Vodafone, Andrew Witty - director executiv desemnat Glaxo Smith Kline, Dick Olver - preşedintele consiliului de administraţie al BAE Systems, David Brennan - director executiv Astra Zeneca. Jan du Plessis - preşedintele consiliului de administratie al BAT, Jeroen van der Veer - director executiv Shell şi Peter Sutherland - preşedintele consiliului de administraţie al British Petroleum.
UNELE COMPANII AU LUAT CALEA IRLANDEI
Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de o propunere legislativă din luna iunie 2007, care va modifica regulile