Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoş�neni seceraţi de efectele accidentului de la Cernob�l

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 5 mai 2008 ·

La finele lunii aprilie 1986, un grup de turişti botoşãneni au avut nenorocul ca, dupã vizitarea Leningradului , sã ajungã la circa 70 km de Cernobâl. Dupã douã decenii, 14 din cei 20 turişti au trecut în nefiinţã. Boala diagnosticatã: cancer. “Eu am fost cu chef  în acele zile. Am bãut vodcã multã cã se gãsea din belşug şi iatã cã mai trãiesc. Dar dr. Kesler şi economistul Valerian Hariga - ca sã pomenesc doar douã nume binecunoscute botoşãnenilor , au dispãrut în mod tragic , în urma unor cancere”- ne-a spus Marin P. - unul din supravieţuitori. Domnia sa îşi aminteşte cã la întoarcere acasã, de la Otopeni, au fost îmbarcaţi  imediat şi duşi la un control medical  sever. “Şi atunci eram puţin drojdit. Ştiu cã medicul m-a şi înjurat cînd i-am spus cã eu nu am treabã cu nimic, cã sunt sãnãtos tun”- ne-a mai spus interlocutorul nostru. Şi fosta securitate le-a luat atunci declaraţii la toţi turiştii, aceştia declarând în amãnunţit traseul pe care l-au avut şi contactele cu grazdele din fost Uniune Sovieticã. O distinsã doamnã din acel grup era însãrcinatã în luna a şasea. A nãscut o fatã care este sãnãtoasã deşi  are în obraji o paliditate aparte. Din pãcate, aceastã doamnã a fost şi ea rãpusã de un cancer acum patru ani. “Cine se aştepta ca regretatul doctor  ORL-ist Kesler, cunoscut ca un om foarte cumpãtat ,  sã  moarã din cauza unui cancer la ochi, în plinã vârstã a afirmãrii profesionale?  Nimeni! Şi eu simt cã am fost totuşi afectat- am probleme cu gingiile - dar dacã am trãit 20 ani sper sã mai trãiesc încã pe atâta, sã-mi vãd copiii aşezaţi la casele lor- ne-a mai spus Marian P. Eu am avut şansa ca înainte de revoluţie sã merg în fosta Uniune Sovieticã de 5 ori ca turist  şi cunosc limba rusã la perfecţie. Am mai fost şi dupã 1989 de vreo 10 ori . În Kiev şi Leningrad mã simt ca acasã. Am auzit mereu vorbindu-se despre numeroasele victime ale dezastrului .

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 19 minute
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum 5 ore
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Elena Lasconi: Suntem pentru alegeri la termen. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Ciolacu a fost sincer / Premierul ne-a spus că după ce va avea dialog cu toate partidele, ar putea fi încă o întâlnire în care să tragem concluziile

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat după discuţia cu reprezentanţii Executivului, că vor vedea dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Marcel Ciolacu a fost sincer. Lasconi a menţionat că premierul le-a spus că după ce va avea dialog cu to

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum o ora
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Cum răspunde Mircea Geoană după acuzațiile de plagiat: „Mă așteptam la astfel de atacuri murdare”

Adevarul acum 16 minute
Mircea Geoană a respins acuzațiile de plagiat, pe care le-a numit "atacuri murdare". Secretarul general adjunct al NATO susține că este vorba de o campanie de fake news și denigrare la adresa lui.

Lumea literară e în doliu. Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 59 minute
Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani. A fost unul dintre puţinii autori din Albania cunoscuţi şi traduşi în întreaga lume. A murit luni, 1 iulie, la Tirana.

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 4 ore
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Carburanții s-au scumpit iar! Cât va fi un litru de benzină?

Ziua Constanta acum o ora
Carburanții s-au scumpit din nou de luni, 1 iulie, ca urmare a creșterii accizei la carburanți cu 50%. Prețul benzinei a crescut cu 43 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu 40 de bani, potrivit digi24.ro Anul trecut, Guvernul a decis să crească

O rachetă spațială chineză s-a prăbușit în flăcări după o lansare accidentală VIDEO

Ziare.com acum o ora
Racheta spaţială a unei companii private chineze, Space Pioneer, s-a prăbuşit şi a explodat în flăcări în apropierea unui oraş, duminică, 30 iunie, după ce a fost lansată accidental în timpul unui test, relatează The Guardian. Primul etaj al rachete

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

32°
lun.

21°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°