Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lorena Trica va deveni eleva lui Roberto Cavalli

Publicat in Cancan, luni 5 mai 2008 ·

EXPERIENTA. Chiar daca profeseaza de ceva timp ca designer, sotia lui Eugen Trica spune ca mai are de invatat ROBERTO CAVALLI Scoala. Sotia lui Eugen Trica de la CFR Cluj va avea ocazia sa invete meserie de la faimosul creator de moda

Alina Alexandru

Lorena Trica, unul dintre designerii autohtoni, va pleca vara aceasta pentru trei saptamani in Italia, unde va urma cursurile binecunoscutului Institut de Moda de la Milano. Printre profesorii de la care sotia fotbalistului va invata secretele acestei meserii este si Roberto Cavalli, pe care Lorena il va intalni pentru prima oara, cu toate ca italianul a fost prezent la Bucharest Fashion Week.

"M-am inscris la o scoala de vara la acest institut pentru ca mi s-a parut o provocare sa invat moda de la cei mai tari oameni din domeniu, printre care si Cavalli, pe care l-am ratat la saptamana modei din Capitala. Am adormit si n-am mai ajuns la petrecerea care a avut loc dupa prezentari.

Toata lumea m-a intrebat a doua zi daca am facut poze cu el, iar eu le-am spus ca poate doar in visele mele",

ne-a declarat amuzata Lorena Trica. Sotia fotbalistului a fost admisa la cursurile de la Milano dupa ce i-a fost vizionat portofoliul, in care Lorena a inclus si ultima sa colectie de rochii babydoll, una dintre vestimentatii fiind imbracate de Monica Columbeanu la Bucharest Fashion Week. Tot aceasta colectie a fost prezentata, vineri, si la Pitesti, in clubul Zion, unde atmosfera a fost intretinuta de Keo si Diana Bisinicu.

EXPERIENTA. Chiar daca profeseaza de ceva timp ca designer, sotia lui Eugen Trica spune ca mai are de invatat ROBERTO CAVALLI Scoala. Sotia lui Eugen Trica de la CFR Cluj va avea ocazia sa invete meserie de la faimosul creator de moda

Alina Alexandru

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 18 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°