Doua dintre cele mai mari companii de utilitati din lume, E.ON Germania si Gaz de France (GdF) Franta, se lupta pentru preluarea Petrom Distributie Gaze (PDG), au declarat pentru Business Standard surse apropiate discutiilor.
Acestea au mai spus ca Petrom, cea mai mare companie din Romania, negociaza, inca de la finele anului trecut, vanzarea distributiei de gaze catre unul dintre primii doi jucatori de pe piata locala de profil, E.ON Gaz - proprietarul fostului Distrigaz Nord si Distrigaz Sud, din portofoliul GdF.
Cifrele vehiculate in cadrul negocierilor, privind valoarea de piata a distributiei de gaze a Petrom, se situeaza intre 50 si 70 mil. euro, insa, in final, tranzactia ar putea depasi aceste estimari, potrivit surselor citate. Petrom a solicitat, la sfarsitul lui 2007, unui numar de peste 10 companii cereri de oferta pentru vanzarea PDG, au mai spus sursele Business Standard. Conform lor, pe lista pretendentilor pentru PDG ar mai putea fi si alte firme. “Analizam cu interes acest dosar”, a declarat pentru Business Standard Jean-François Carriere, director general adjunct al Directiei Internationale a GdF.
“Distrigaz Sud este interesata, in continuare, de achizitia societatilor mici de distributie, care se afla in zona sa de operare si pot contribui la dezvoltarea societatii, categorie din care face parte si Petrom Distributie Gaze”, au comentat oficialii Distrigaz.
“Nu dorim sa comentam la modul concret acest subiect. Cu toate acestea, putem afirma ca, din perspectiva provocarilor cu care se confrunta in momentul de fata E.ON Gaz Distributie, respectiv avand in vedere reglementarile stimulative pentru reducerea costurilor, vom lua in considerare oportunitatea unor investitii doar in cazurile in care acestea se justifica prin realizarea unor economii de scala sau investitii, in care valoarea acestora se poate rid