Cazul Oprescu s-a inchis cu senzatia ca, in final, binele invinge si ca s-a facut dreptate. Cine are insa rabdare sa arunce o privire atenta peste decizia Curtii de Apel Bucuresti, favorabila candidaturii, si sa cerceteze apoi cele 71 de dosare cu semnaturi, va spune ca lucrurile stau exact pe dos. Cazul Oprescu rezuma eterna poveste despre sistemul rasturnat din Romania: un politician submediocru, os din osul sistemului ticalosit, ajunge victima lui si candidat anti-sistem. Universul stramb din justitie a lucrat pentru el si i-a legitimat impostura. Conspiratie? Indiferenta? Eroare judiciara? Populism?
De ce l-au lasat judecatorii de la Curtea de Apel sa candideze, iar cei de la Tribunal, nu? Trebuie spus din nou si mai apasat: nimic extraordinar, nimic abscons. Din decizia pronuntata pe 25 aprilie, disponibila pe forumurile de magistrati, rezulta ca judecatorii Curtii de Apel au validat cateva sute de semnaturi care, desi nu indeplineau toate conditiile formale, au fost luate totusi in considerare. Altfel spus, pe Oprescu l-a facut candidat o reevaluare a listelor cu semnaturi. Pe scurt, Curtea de Apel a considerat valabile semnaturile insotite de nume, cod numeric personal si adresa, chiar daca lipseau seria si numarul de buletin:
“Analizand inscrisurile atasate la dosar, inclusiv listele anexa, Curtea constata ca sunt indeplinite conditiile de validitate pentru un numar minimal de 35.803 semnaturi ale sustinatorilor, retinand ca acolo unde codul numeric personal înlocuieste seria si numarul cartii de identitate, coroborat cu indicarea adresei sustinatorului, sunt respectate exigentele de ordin formal impuse de art. 49 din lege”.
Hocus-pocus cu semnaturi
Initial, semnaturile care nu indeplineau toate conditiile impuse de lege, adica serie si numar de buletin, au fost invalidate de Biroul Electoral Municipal si, ulteri
