Strategii Partidului Conservator se tem că noul edil al Londrei, Boris Johnson, ar putea bloca drumul lui David Cameron către Downing Street 10 Performanţa lui Boris Johnson, aceea de a fi
Strategii Partidului Conservator se tem că noul edil al Londrei, Boris Johnson, ar putea bloca drumul lui David Cameron către Downing Street 10
Performanţa lui Boris Johnson, aceea de a fi devenit cel mai puternic conservator ales într-o funcţie publică după victoria din 1992 a lui John Major, ar putea influenţa decisiv rezultatul alegerilor generale de peste doi ani, conturând politica britanică pentru viitorul deceniu. Totuşi, conservatorii au temeri în privinţa aşteptărilor pe care ar trebui să le aibă de la mandatul lui Boris Johnson.
Conservatorul britanic Boris Johnson a semnat sâmbătă declaraţia oficială prin care a acceptat să fie primarul Londrei, după ce l-a învins pe laburistul Ken Livingstone în alegerile de joi. Potrivit unor surse din conducerea Partidului Conservator, citate de cotidianul "Independent", liderul conservator David Cameron îşi priveşte vechiul prieten drept "o povară un pic amuzantă" şi nu a crezut nicio clipă că acesta va câştiga cursa.
"Strategii Partidului Conservator vor trebui de acum încolo să facă zilnic efortul de a se asigura că drumul lui David Cameron către biroul din Downing Street 10 nu este blocat de acţiunile unui primar imprevizibil şi predispus la gafe de tot felul", scrie cotidianul britanic "Independent".
Cameron şi Johnson au o relaţie veche de aproape 30 de ani, ilustrată cu fotografii din timpul când cei doi erau colegi de liceu la celebrul "Eton College" sau de pe vremea studenţiei la Oxford. Totuşi, Johnson nu şi-a găsit niciodată drumul înapoi către guvernul din umbră condus de Cameron după ce a fost concediat din funcţia de ministru din umbră al educaţiei de către fostul lider conservator