Tot mai multi politologi si analisti politici vorbesc astazi - si nu numai in ceea ce priveste democratiile "tinere" ca a noastra - despre o "criza a reprezentativitatii democratice". Cel mai bine si mai clar se vede aceasta criza in participarea redusa la diferitele scrutine electorale sau la referendumuri. Se deduce, de aici, ca o mare parte a publicului - uneori chiar majoritatea sa - nu este interesata de viata politica. De ce? Raspunsul vine de indata: fiindca politicienii sau "clasa politica" (cum se spune la noi cu emfaza) nu mai sunt reprezentativi interesele alegatorilor. Fie ca, in mod evident, ei isi urmaresc propriile interese de afaceri sau de putere, fie ca neglijeaza sa indeplineasca promisiunile din campania electorala, ei ajung sa formeze - se spune - un fel de casta autoreproductiva si care stie sa obtina si sa conserve pentru sine importante privilegii. Aceasta casta, evident, nu doreste sa "serveasca binele public", ci doar mimeaza, si inca nu foarte iscusit, acest ideal, devenit aproape utopic. In aceste conditii, alternativa dintre partidele integrate in "sistem" pare derizorie si sensul alegerii prin vot, epuizat. Voi sustine insa, in continuare, ca aceasta criza a reprezentativitatii este, dintr-un anumit punct de vedere, data nu atat de un deficit de reprezentativitate, cat, dimpotriva, de un exces. Politicienii nostri sunt prea reprezentativi, nu prea putin reprezentativi. Sa luam chestiunea esentiala a binelui public. Este ea o preocupare pentru omul mediu de la noi? Aproape deloc. De cate ori se gandeste acesta ca felul in care isi parcheaza aiurea masina, felul in care arunca gunoaiele pe fereastra blocului, ca felul in care se ia la harta cu oricine in autobuz, felul in care isi aniverseaza zgomotos zilele de nastere pana la ore tarzii din noapte etc. nu contribuie deloc la ameliorarea spatiului public? Niciodata, daca nu i se atrage ate