Aproximativ 200 de fani ai formaţiei Universitatea Cluj s-au strâns, marţi, la stadionul Ion Moina şi i-au ameninţat pe jucători că îi vor bate dacă nu vor evolua corect contra rivalilor de la CFR, suporterii forţând intrarea în vestiar după ce atacantul Nemanja Jovanovici i-a înjurat. Iniţial, aproximativ 50 de suporteri clujeni s-au strâns la stadion, numărul acestora crescând ulterior la 200, transmite corespondentul Mediafax. Aceştia le-au cerut fotbaliştilor să joace corect contra rivalilor de la CFR, ameninţându-i că în caz contrar vor intra peste ei în vestiar şi-i vor bate. Fanii clujeni i-au numit pe jucători "mercenari jegoşi". În momentul în care atacantul Nemanja Jovanovici i-a înjurat pe suporteri, aceştia au forţat intrarea în vestiar. Coechipierul lui Jovanovici, Cristian Silvăşan, l-a sunat pe preşedintele Anton Doboş, iar acesta i-a liniştit pe suporteri în ceea ce priveşte corectitudinea partidei. (Mediafax)