Una din explicatiile tranzitiei bolnave si a reformei poticnite pe care am parcurs-o dupa caderea comunismului se gaseste in consolidarea celor mai retrograde tendinte din societatea romaneasca, in special la nivel local. Ca un fel de revansa in fata comunismului centralizator, fostii activistii locali, fie de la partid, fie din agricultura, profitand de luptele interne din FSN, si-au intarit pozitiile si au reusit sa isi conserve, ba de multe ori chiar sa isi creeze autentice feude administrative.
Structura populatiei a facilitat aceasta tendinta, caci, daca intr-o tara in care mai bine de jumatate din populatie traieste in zone rurale si semirurale subdezvoltate, democratizarea, cu intreg corolarul sau, devine un exercitiu de o dificultate extrema. Iar mecanismul care a servit perfect acestui scop a fost chiar sistemul electoral folosit la alegerile locale. Votul direct a transformat primarii in autentici feudali, iar consiliile locale, din forme de control democratic, au devenit simple anexe ale noilor stapani.
Desi minoritari in voturi, prin procedura de alegere primarii au fost legitimati "democratic" si s-au instapanit, scapand oricarui control. Din executanti ai politicilor locale stabilite de consilieri, acestia au devenit singura autoritate reala. De altfel, de cele mai multe ori, chiar si in marile orase, daramite in comune, consiliile locale nici nu dispun de un aparat administrativ propriu, fiind la bunul plac al primarului. Acest fapt a descurajat partidele sa se organizeze la nivel local si a contribuit la transformarea consilierilor locali in clienti ai primarilor. Un exemplu simplu, care poate fi extins oriunde: intr-o localitate mica, cu 13 consilieri, controlul a 7 dintre acestia ii asigura primarului majoritatea necesara conducerii.
Aceasta majoritate se formeaza dincolo de orice ideologie, pe baza relatiei
