Lăutarii adevăraţi sînt tot mai puţini. Oameni dedicaţi acestei meserii, cu vioara pe post de inimă sau cu contrabasul în rol de suflet. Cu gena acordeonului în sînge sau cu chitara văzută ca o continuare firească a degetelor. Video
Lăutarii adevăraţi sînt tot mai puţini. Oameni dedicaţi acestei meserii, cu vioara pe post de inimă sau cu contrabasul în rol de suflet. Cu gena acordeonului în sînge sau cu chitara văzută ca o continuare firească a degetelor.
O lumea aleasă a ales miercurea trecută să nu plece în vacanţă. Să mai rămînă în Bucureşti încă o zi. Nu are prea des ocazia să-i asculte pe membrii bandei lui Alită Piţigoi... Să asculte cum lăutarii gorjeni parcă îţi fac vrăji la picioare de te trezeşti că abia mai poţi să stai pe scaun şi să nu te ridici la joc!
SĂ JOACE BUCUREŞTENII. Figuri distinse, oameni veniţi la patru ace. Bucureşteni... să zicem autentici. Un pic rigizi la început. Apar “piţigoii”, conduşi de nea Alită. Sînt nişte personaje. Au figuri interesante, chipuri desprinse parcă din tablourile sau filmele cu lăutari. Cei bătrîni cu mustaţa tunsă fin, cei mai tineri raşi, berbanţi. În costume cu cămăşi şi cravate au acea eleganţă a lăutarului. O eleganţă care-i scoate în evidenţă. Au venit să cînte, mai puţin să vorbească, aşa că... hai la horă! Hai la sîrbă! Hai... la joc! Oh! Nu se poate juca... atunci daţi din picioare aşa... pe loc... pe scaune...
Viorile te ademenesc, chitara cu acordaj italienesc îţi impune un ritm, contrabasul îţi dă măsura bătăilor inimii, iar acordeonul îţi face sufletul să vibreze. Spectatorii devin fiinţe conduse de muzică, de muzica lăutarilor gorjeni! E voie bună! Pur şi simplu! Institutul Cultural Român (ICR) a devenit un centru de veselie, de exaltare a sufletelor! Stai şi te gîndeşti cum ar fi să-i chemi la nuntă, la botez, la un chef pe aceşti lău