În provinciile Alicante, Valencia şi Castellon, cursurile de limbă spaniolă şi valenciană, destinate imigranţilor adulţi, se desfăşoară în 235 de centre de învăţământ şi sunt, în
În provinciile Alicante, Valencia şi Castellon, cursurile de limbă spaniolă şi valenciană, destinate imigranţilor adulţi, se desfăşoară în 235 de centre de învăţământ şi sunt, în general, gratuite. Din anul 2005, când au fost înregistraţi 9.200 de imigranţi, numărul cursanţilor a crescut, în prezent fiind înscrise 10.964 de persoane.
Dintre acestea, 7.185 studiază limba spaniolă, iar restul, valenciana, limba oficială a Comunităţii Valenciene. Luând în calcul numărul cursanţilor, provincia Alicante este lider, cu 5.121 de "elevi" în 69 de centre. În Valencia, învaţă 4.670 de imigranţi, cursurile desfăşurându-se în 135 de instituţii, în timp ce în provincia Castellon sunt înscrişi doar 1.173 de imigranti, în 31 de centre. Din punct de vedere al naţionalităţii cursanţilor, germanii şi britanicii sunt cei mai numeroşi în Alicante, în timp ce în Valencia şi Castellon, românii sunt cei care predomină.