Aceasta este suma pe care patronul Stelei i-o oferă lui Doboş, în cazul în care Universitatea Cluj nu va pierde mîine cu CFR.
Steaua nu capitulează în lupta pentru titlul, deşi cu 90 de minute înainte de linia de sosire e la un punct în spatele CFR-ului. Ultima speranţă a lui Gigi Becali se numeşte meciul U Cluj - CFR Cluj, partidă care va opune ultima clasată cu liderul la zi. De ce Becali trage nădejde că va reuşi să revină pe primul loc?
Chiar ieri a luat decizia de a oferi 3 milioane de euro celor de la U Cluj în cazul în care vor reuşi să nu piardă în faţa trupei lui Andone. “Staţi liniştiţi, cei de la U vor fi foarte, foarte motivaţi! Vor fi multe zerouri, de fapt, vor fi 3 milioane de îngeraşi care vor zbura spre Cluj”, a fost declaraţia lui Gigi Becali.
Suma respectivă a plecat deja ieri la prînz spre Cluj, valiza urmînd să rămînă în posesia celor de la Universitatea pînă după meci. “Dacă nu pierdeţi meciul, luaţi toţi banii! Nu puteţi să opriţi CFR-ul, banii se întorc la mine”, a fost mesajul lui Becali.
Este cea mai mare sumă pe care patronul roş-albaştrilor o aruncă în joc la un meci al unei rivale la titlu. Pînă acum, cea mai mare recompensă plătită de Gigi Becali a fost în valoare de o jumătate de milion de euro, achitată celor de la Pandurii Tg. Jiu, care au învins cu 2-1 chiar pe terenul CFR-ului.
Ce ştie Pinalty?
“Ia titlul dacă retrogradează pe Buzău”
Un personaj extrem de influent din fotbalul românesc, Gheorghe Ştefan, patronul Ceahlăului, a spus ieri că “dacă Steaua o va învinge pe Gloria Buzău şi o va retrograda, va lua titlul”. Ştefan şi Ceahlăul îşi leagă speranţele de evitarea retrogradării de meciul de la Craiova, unde nemţenii au nevoie de minimum un punct, care trebuie completat cu înfrîngerea Buzăului pentru a-i menţine pe moldoveni în Liga I.
De ce