- Diverse - nr. 87 / 6 Mai, 2008 Pe Ion Vlasiu l-am cunoscut la Cluj, in anii studentiei, fara a ne fi intalnit vreodata. Treceam insa adesea pe langa una dintre lucrarile sale importante, "Horia, Closca si Crisan", amplasata, nefericit, langa un hotel. Oricum, vecinatatea nu face mai putin impunatoare aceasta lucrare. Cu adevarat, l-am cunoscut pe Ion Vlasiu in redactia revistei Vatra, unde venea destul de des, si unde am intins primele punti intre noi, punti durabile, care ne-au legat in ambele sensuri. Pretuirii mele ii raspundea mereu cu amicitie si generozitate, apelativul cu care mi se adresa, "mai, Baciut", avand o mare doza de familiaritate. L-am simtit mereu aproape, emanand bucurie si fericirea de a trai, dincolo si dincoace de "spatiu si timp". "Prietenia, imi spunea intr-un interviu din 1988, a fost pentru mine o punte spre oameni si spre viata. In singuratatea mea (n-am avut frati), un prieten aduce putinul acela care te face sa intampini viata cu mai mult curaj". A fost in firescul lucrurilor ca sa fie unul dintre cei pe care i-am provocat la "Vatra _ dialog", pe care Romulus Guga, redactorul-sef de atunci al revistei, mi-o daduse "in administrare". Ne-am intalnit in garsoniera de pe strada Lupeni, unde am stat de vorba pe indelete, eu, aproape temator, lasand banda magnetica sa toarca, dand clipei durata. Ion Vlasiu era un povestitor neintrecut. Ii placea sa povesteasca, asemenea taranilor sai din Ogra natala. Avea firescul si bonomia ogrenilor, pe care-i evoca si invoca cu mult drag, de care s-a despartit nu oricum, ci pastrand intacta memoria si nostalgia locurilor, recuperate intr-un roman masiv, "Am plecat din sat", carte de referinta pentru scriitorul Ion Vlasiu. Cu toate ca era slobod la vorba, tinea la pretul cuvantului tiparit, astfel ca interviul nostru, transcris de pe banda, a aparut de-abia dupa ce l-a trecut prin filtrul rigurozitati