Unii cred ca haosul politic actual, exacerbat de adrenalina electorala, este insasi normalitatea. Sa ai, intr-un judet, o alianta PNL – PD-L, in altul una PD-L-PSD si in alta parte una cat se poate de cuprinzatoare PNL-PD-L-PSD-PC-PRM-PNG, in vreme ce, la centru, prapastia dintre PD-L si PSD poate fi comparata doar cu cea dintre PD-L si PNL, pare firesc acelora care - vorba la moda printre damboviteni - cred ca in politica nu trebuie sa spui „niciodata“ niciodata.
Mai toate partidele au dat liber filialelor sa lege orice amantlacuri doresc in plan local recunoscand, astfel, doua lucruri. Ca, politiceste, autonomia „teritoriului“ fata de „centru“ nu este o norma, ci o imbatabila situatie de fapt.
Dar si ca o actiune politica de amploare, bazata pe valori si optiuni ferme, este imposibil de condus in Romania de astazi. In democratiile occidentale, mai fireasca este coagularea dupa apropierea/compatibilitatea ideologiilor, dar asa ceva nu functioneaza la noi. La noi, cardasia are unu din doua motive: adversitatea cand are un subiect comun sau afacerile.
Degringolada de la dreapta, unde si PD-L, si PNL se prezinta drept unici catalizatori legitimi ai dreptei si excomunica din propria mica ograda pe celalalt, are un echivalent la stanga. Pentru Bucuresti, din PSD au iesit doi candidati si, daca-i asculti pe pesedistii importanti din toate generatiile, de la Ion Iliescu la Miron Mitrea si Victor Ponta, nici ei nu stiu prea bine pe care dintre cei doi l-ar dori drept castigator.
In general, in politica romaneasca lucreaza, astazi, un singur criteriu: Traian Basescu. Esti cu el sau esti impotriva lui - identitatea politica se rezuma la aceasta pozitionare. Este, pana la urma, o falsa claritate morala cand vedem ca cineva precum Adrian Nastase il acuza pe Traian Basescu de tendinte tiranice, dar poate ca este si ceva rational in ac
