Saptamana de tranzactionare debuteaza cu o scadere, insa ea trebuie privita printr-un cadru mai larg, caci este posibil ca in aceste zile sa aflam daca pana acum cresterea a fost doar un retracement sau devine tot mai sustenabila.
Luni, 5 mai, nu a fost o zi tocmai potrivita pentru a tranzactiona pe bursele din Statele Unite, pe de o parte din cauza ‘traditiei’ de volum redus ce se inregistreaza lunea dar si datorita faptului ca saptamana trecuta am avut sedinta Federal Reserve si datele despre locurile de munca ce s-au creat in luna precedenta. Ambele evenimente au generat suficient volum, astfel incat la inceput de saptamana sa fie putin interes pentru miscarile pietei. Chiar daca per total evolutia bursei a fost lipsita de un trend si a devenit chiar frustranta, sunt de mentionat cativa factori cu pondere in parcursul primelor ore de tranzactionare.
Stirea despre refuzul Yahoo de a fi preluata cu 47,5 miliarde de dolari de catre Microsoft si anuntul despre renegocierea pretului de achizitie a Countrywide Financial de catre Bank of America de la 7$/actiune la 2$/actiune au creat premisele pentru o zi de scadere, lucru confirmat chiar din primele minute ale deschiderii burselor. Dar, in randul trader-ilor nu a existat consens, astfel ca evolutia principalilor indici a fost dificil de prevazut. Sigur, nu ca acest ultim aspect ar constitui un element surpriza pentru participantii la piata, mai ales ca de doua luni termenul de ‘trend intra-day’ se gaseste doar in cartile de specialitate.
Un factor pozitiv pentru piata a fost stirea despre sectorul de servicii, ISM Non-Manufacturing Composite, care a atins valoarea de 52 de puncte fata de 49,1 cat erau estimarile. Acest lucru e pozitiv nu doar prin faptul ca a depasit estimarile, ci mai ales ca un numar peste 50 indica expansiunea sectorului. Stire imbucuratoare care alunga din temerile unei r