In martie 2008 s-au implinit cinci ani de cand coalitia condusa de Statele Unite si Marea Britanie a invadat Irakul, l-a inlaturat de la putere pe dictatorul Saddam Hussein si a instaurat o ocupatie militara. Justificarile initiale ale declansarii razboiului impotriva Irakului au fost abolirea "pericolului iminent pentru omenire" prezentat de regimul de la Bagdad, suprimarea aliantei dintre Saddam si teroristii din Al-Qaida si prevenirea transferului de arme chimice, biologice si nucleare de la irakieni la teroristii islamici. Ulterior, s-a constatat ca aceste "justificari", enuntate de liderii de la Washington si Londra, se bazau pe dovezi dubioase, exagerate sau, pur si simplu, "fabricate". Investigatiile meticuloase ale expertilor americani in decursul ocupatiei militare au demonstrat ca armele de distrugere in masa erau inexistente, ca Saddam nu a colaborat cu Al-Qaida si ca regimul din Irak nu reprezenta un pericol pentru lumea occidentala. Conform scenariului preconizat de neoconservatorii de la Pentagon si de la Casa Alba, militarii ar fi trebuit sa fie primiti de irakieni ca eliberatori, tara s-ar fi convertit la democratie si, cu asistenta limitata din partea coalitiei, Irakul ar fi devenit un exemplu social pentru celelalte state din Orientul Mijlociu. Majoritatea irakienilor nu a primit bine ocupatia militara impusa de straini. Ostilitatea fata de ocupanti s-a manifestat prin rezistenta armata si acte de violenta, in care 4.000 de americani si-au pierdut viata, iar peste 27.000 de alti militari americani au fost grav raniti. Numarul irakienilor ucisi de militarii din coalitie si de mercenarii "civili" americani este mult mai mare. Alegerile libere organizate sub ocupatie au reafirmat antagonismul istoric dintre siiti, suniti si kurzi, au agravat conflictele interetnice din Irak si au provocat campanii de "purificare etnica". 2,5 milioane de irakieni s-au r