Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prutul ţine Galaţiul pe jar

Publicat in Adevarul, marți 6 mai 2008 ·

Prutul ameninţă judeţul Galaţi cu o undă de viitură foarte aproape de cota de inundaţii, miercuri, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a ieşit din matcă pe raza localităţii

Prutul ameninţă judeţul Galaţi cu o undă de viitură foarte aproape de cota de inundaţii, miercuri, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a ieşit din matcă pe raza localităţii Vădeni, inundând 90 de hectare de terenuri agricole şi 59 de hectare de păşuni. Revărsarea râului nu a pus în pericol aşezările omeneşti şi nici infrastructura de circulaţie rutieră.

"Vârful undei de viitură este aşteptat miercuri la Galaţi, dată la care hidrologii au prognozat o cotă de 520 de centimetri, adică la numai 30 de centimetri de cota de inundaţii," a declarat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului judeţului Galaţi, Emanuela Turcu. "Deja la Slobozia Oancea a fost ridicat digul de apărare a drumului naţional 26 şi, conform prognozelor, apa nu ar trebui să ajungă pe carosabil," a adăugat ea.

Potrivit raportului hidrologic şi de gospodărire a apelor emis de Administraţia Naţională "Apele Române", luni la prânz, la staţia hidrometrică Oancea, Prutul măsura 502 centimetri. Creşterea debitului se datorează cantităţii mari de precipitaţii din ultimele zile, dar şi descărcărilor din acumularea Stânca Costeşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

Polițist din Giurgiu care urma să păzească o secție de votare, găsit împușcat în cap, în mașină

HotNews acum 49 minute
Un poliţist de frontieră, în vârstă de 22 de ani, a fost dus la spital inconştient, după ce a fost găsit împuşcat în cap, duminică dimineață, în mașina persoanală, în localitatea Frăţeşti din judeţul Giurgiu, informează Inspectoratul Teritorial al P

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 11 - peste 1.700.000 de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 40 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 45 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum 29 minute
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Elena Lasconi: Am votat cu încrederea că nimeni nu o să-şi facă bagajul să plece în altă ţară / Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toţi - FOTO, VIDEO

News.ro acum 26 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat că a votat cu încrederea că nimeni nu o să-şi facă bagajul să plece în altă ţară în care funcţionează instituţiile statului şi a adăugat că a votat cu încrederea că vom

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°