Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat, astăzi, că va institui măsuri speciale pentru persoanele care vor vizita Palatul Parlamentului, cum ar fi purtarea de ecusoane electronice, ca urmare a cazului jurnalistului clujean Alex Covaşă, care susţine că a dormit în Palatul Parlamentului. "Am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii conducerii aparatului tehnic al Camerei Deputaţilor şi cu reprezentantul SPP, pentru a clarifica situaţia inacceptabilă apărută în urma rămânerii unei persoane în cursul nopţilor trecute", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, după întâlnirea cu secretarul general al Camerei Deputaţilor, Titu Gheorghiof şi cu directorul SPP, Lucian Pahonţu.
El a mai spus că Secretariatul General al Camerei Deputaţilor a declanşat o anchetă pentru a verifica informaţiile conform cărora jurnalistul clujean Alex Covaşă a rămas o noapte în Palat pentru a dovedi carenţe ale sistemului de securitate, iar raportul anchetei va fi înaintat Biroului Permanent.
"Am stabilit că principalul punct slab în accesul în clădire este legat de Centru Internaţional de Conferinţe, în ceea ce priveşte participarea la conferinţe şi grupurile de vizitatori. Vom lua măsuri pentru participarea la conferinţe şi delimitarea zonei în care participanţii pot intra. În ceea ce priveşte grupurile de vizitatori, vor fi măsuri speciale, se vor folosi acelaşi tip de ecusoane electronice pe care le folosesc şi ceilalţi vizitatori, astfel încât prezenţa în clădire şi locul în care se află vizitatorii să fie cunoscut în fiecare moment. Când acest sistem va fi pus în funcţiune, nu vor mai fi breşe în sistemul de securitate", a mai anunţat Bogdan Olteanu.
Securitate vraişte
Alexandru Covaşă, reporter la „Informaţia de Cluj“, a petrecut noaptea de 17 spre 18 aprilie în Palatul Parlamentului, fără ca nimeni să ob