Compania Petrom a raportat, miercuri, o crestere a profitului net cu 156 la suta in primul trimestru al acestui an fata de perioada similara din 2007. Nivelul investitiilor, de 2,04 miliarde lei, a crescut de 2,7 ori fata de primul trimestru din anul trecut.
"Rezultatele bune inregistrate in primul trimestru se datoreaza pretului favorabil al titeiului pe plan mondial si progresului inregistrat de programele de restructurare si modernizare. Programele de relansare din explorare si productie au inceput sa dea rezultate pozitive, iar integrarea activitatii recent achizitionate de servicii petroliere a Petromservice in noua divizie E&P Services se desfasoara conform graficului si va determina cresterea eficientei activitatii de Explorare si Productie.
Toate aceste rezultate pozitive intaresc increderea noastra ca procesul de modernizare al Petrom se afla in graficul stabilit si va constitui baza pentru dezvoltarea viitoare a companiei", a declarat directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.
Cifra de afaceri a companiei s-a cifrat la 3,719 miliarde lei, fiind mai mare cu 35 la suta fata de primele trei luni din 2008, in principal datorita volumului mai mare al vinzarilor pe piata interna din activitatea de Rafinare si Marketing, generat indeosebi de cresterea preturilor de vinzare. Aceeasi tendinta a fost inregistrata si in activitatea de Explorare si Productie, dar si in Gaze si Energie.
Alte venituri din exploatare au scazut cu 31 la suta fata de perioada ianuarie-martie 2007, pina la 3,839 miliarde lei, ca urmare a nivelului scazut al veniturilor rezultate din miscarea stocurilor, fiind partial compensate de usoara crestere a vinzarii activelor.
Cheltuielile de operare s-au majorat cu 11 la suta, pina la 2,809 miliarde lei, fiind in principal influentate de cresterea cheltuielilor cu materiile pri