Autoritatile de la Bucuresti n-au avut niciodata in cap o idee precisa in ce priveste Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), singura "banca" la care populatia avea acces in timpul comunismului. Inca din 1998 Banca Mondiala recomanda vanzarea CEC-ului, casa in care economiile populatiei s-au spulberat in anii ’90, cand Romania avea inflatie de razboi civil. Ministerul Finantelor, in parohia caruia functioneaza CEC-ul, a tinut insa cu dintii de posesie, in ciuda unei prime tentative, esuata, de vanzare a institutiei.
Momentul era prost ales, Romania se zbatea in inflatie, putinele banci care existau impumutau bani cu dobanzi anuale de peste 100%, si asta diversilor clienti selecti care, intre noi fie vorba, nu se speriau de costuri fiindca stiau ca nu vor returna vreodata banii. A functionat atunci un puternic argument nationalist, deghizat in explicatii tehniciste, ca reactie la oferta de preluare lansata de ungurii de la OTP. Ulterior, CEC-ul, patronat de Finante, s-a implicat nesabuit in afacerea SovInvest si a fost nevoie de sustinerea banului public pentru a plati despagubirile dictate de Justitie, care riscau sa lase Casa fara bani.
A doua tentativa de privatizare a incaierat la Bucuresti cateva dintre marile banci europene. Sa ne reamintim ca Erste Bank, si ea initial o casa de economii, tintea initial la CEC, nu la Banca Comerciala Romana (BCR). A fost mai inspirata, deoarece politicienii liberali de la Finante au decis sa pastreze banca in mana statului si sa ii faca o infuzie de capital din banul public. Eugen Radulescu, bancherul de sacrificiu, care venise la CEC cu un mandat destul de clar de privatizare, a fost inlocuit fara explicatii. In acest moment, institutia se numeste Casa de Economii si Consemnatiuni Bank!
Parafrazandu-l pe Shakespeare, nu poti sa nu te intrebi ce-o sta intr-un nume. In cazul nostru, un ple
