Cu exceptia Romaniei, Grecia este singura tara europeana care a acordat puteri abuzive parlamentului in cazul unor anchete asupra unor deputati sau fosti ministri. La Bucuresti, premiera are loc astazi, cand orice senator sau deputat poate avea acces la dosarele penale ale fostilor ministri trimise de DNA la Parlament, in urma hotararii Curtii Constitutionale. Gheorghe Piperea, conferentiar la Facultatea de Drept avertizeaza ca situatia dosarelor penale ajunse in Parlament depaseste cu mult limitele legale: "Legea spune ca cercetarea penala are caracter secret, iar actele pot fi vazute doar de aparatorul inculpatului, de judecator si de procuror". Deputatii PSD, Adrian Nastase, Miron Mitrea si senatorii Codrut seres, fost ministru conservator al Economiei, si actualul ministru liberal al Muncii, Paul Pacuraru, vor trage astfel de timp si vor putea invoca la un eventual proces "incalcarea dreptului la aparare", dupa cum ne-au declarat mai multi experti in justitie, in vreme ce presedintele Traian Basescu a numit aceasta procedura "imunitate artificiala".
Inregistrarile telefonice, marturiile unor martori importanti si alte probe stranse cu greu de procurorii anticoruptie vor fi puse la dispozitia parlamentarilor prin incalcarea Codului de procedura penala. Comisia juridica din Senat si subcomisia speciala din Camera Deputatilor vor studia dosarele de la DNA incepand de astazi. In statele UE exista in general proceduri speciale pentru cercetarea demnitarilor, fara a da insa puteri exagerate parlamentelor. Doar in doua tari, Marea Britanie si Danemarca, infractiunile comise de un ministru in timpul mandatului sau sunt judecate conform dreptului penal. La polul opus se afla Italia si Grecia.
Decizia curtii constitutionale (CC) prin care s-a hotarat ca pentru actualii sau fostii ministri, daca sunt si parlamentari, sa se ceara avizul Camerei din c