Comisia Europeană (CE), pentru lansarea programului „Medicamente Inovatoare“, în valoare de două miliarde de euro, destinat descoperirii de noi medicamente. Atât instituţiile academice, cât şi companiile farmaceutice de mici dimensiuni vor primi subvenţii în valoare de un miliard de dolari pe o perioadă de şapte ani. Companiile farmaceutice importante vor contribui cu echivalentul unui alt miliard de euro prin furnizarea de personal şi de echipamente. Programul este &bd
Comisia Europeană (CE), pentru lansarea programului „Medicamente Inovatoare“, în valoare de două miliarde de euro, destinat descoperirii de noi medicamente. Atât instituţiile academice, cât şi companiile farmaceutice de mici dimensiuni vor primi subvenţii în valoare de un miliard de dolari pe o perioadă de şapte ani. Companiile farmaceutice importante vor contribui cu echivalentul unui alt miliard de euro prin furnizarea de personal şi de echipamente. Programul este „mai presus de concurenţă“, astfel încât nicio companie nu va avea un avantaj competitiv. Acest parteneriat este cel mai mare de acest fel din lume.
Banca Comercială Română (BCR), pentru că a obţinut în primul trimestru al acestui an un profit net de 382,7 milioane de lei (103,6 milioane de euro), în creştere cu 82,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2007. Tot pe primele trei luni ale anului, profitul operaţional a urcat de la 297,5 milioane de lei (87,9 milioane de euro) la 595 de milioane de lei (161 de milioane de euro).
Alexandra Maria Lara, actriţă germană de origine română, pentru că a fost desemnată în juriul selecţiei oficiale a Festivalului de film de la Cannes, prezidat în acest an de actorul american Sean Penn. Lara, în vârstă de 30 de ani, a emigrat în Germania împreună cu familia în 1983. Printre rolurile notabile ale actriţei se numără cele din filme