Există tineri români care, an de an, se remarcă la olimpiade şi concursuri internaţionale. Majoritatea ajung în mediul universitar, profesând la instituţii de învăţământ din străinătate. O parte sunt cooptaţi de marile companii multinaţionale şi doar puţini demarează proiecte pe cont propriu. O privire asupra traseelor profesionale ale foştilor olimpici români arată că, în proporţie covârşitoare, poveştile acestora sunt trase la indigo: un premiu internaţion

Există tineri români care, an de an, se remarcă la olimpiade şi concursuri internaţionale. Majoritatea ajung în mediul universitar, profesând la instituţii de învăţământ din străinătate. O parte sunt cooptaţi de marile companii multinaţionale şi doar puţini demarează proiecte pe cont propriu.

O privire asupra traseelor profesionale ale foştilor olimpici români arată că, în proporţie covârşitoare, poveştile acestora sunt trase la indigo: un premiu internaţional, o bursă în cadrul unei universităţi din Statele Unite sau Franţa, absolvirea unui doctorat, apoi intrarea în sistemul universitar. „Decizia de a rămâne în SUA după doctorat, în loc de a mă întoarce în România, a fost în parte determinată de motive economice, în parte de oportunităţi profesionale“, spune Daniel Tătaru, câştigător a două medalii de aur în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Matematică la finalul anilor ‘80 şi profesor, din 2001, în cadrul universităţii americane Berkeley. „Soarta m-a favorizat în 1990, când, datorită schimbărilor politice, am putut să merg în SUA pentru doctorat imediat după absolvire“, povesteşte Tătaru. „Nu cred că a existat un moment în care am făcut o alegere în favoarea carierei academice, a fost mai degrabă consecinţa naturală a tuturor paşilor precedenţi“, explică el apetenţa celor mai străluciţi foşti elevi români către mediul academic.

D